În 25 octombrie, autorităţile locale şi judeţene sărbătoresc „Ziua Armatei Române“. Manifestarea se va desfăşura la Monumentul Ostaşului Român, iar autorităţile vor fi întâmpinate de comandantul Garnizoanei Baia Mare. Slujba religioasă şi sfinţirea coroanelor de flori va fi oficiată de un sobor de preoţi. Oficialităţile prezente vor depune o coroană de flori la Obeliscul Cimitirului Comemorativ.
În fiecare an pe data de 25 octombrie se aniversează „Ziua Armatei Române“. La fel ca şi în ceilalţi ani, manifestarea se va desfăşura la Monumentul Ostaşului Român, de la intrarea în Parcul Municipal, de la ora 11.00. Autorităţile judeţene şi locale vor fi întâmpinate de către comandantul Garnizoanei Baia Mare, după care va avea loc prezentarea onorului militar şi salutarea Drapelului de Luptă. Fanfara municipală „Millennium Band" va interpreta Imnul de Stat al României. Slujba religioasă şi sfinţirea coroanelor de flori va fi oficiată de un sobor de preoţi.
Despre însemnătatea „Zilei Armatei Române“, vor susţine alocuţiuni comandantul Garnizoanei Baia Mare, prefectul Sandu Pocol, preşedintele Consiliului Judeţean Mircea Man şi primarul interimar al municipiului Baia Mare Istvan Ludescher. Oficialităţile judeţene şi locale vor depune o coroană de flori la Obeliscul Cimitirului Comemorativ. La manifestare sunt invitaţi să participe şi reprezentanţi din structurile Ministerului Apărării, M.A.I., de la Direcţia Judeţeană de Informaţii, Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, justiţie, parlamentari, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, partide politice, servicii publice deconcentrate, sindicate, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar, organizaţii neguvernamentale şi societatea civilă.