Coaliţia internaţională a torturat prizonieri irakieni şi a ignorat abuzurile comise de forţele irakiene, a afirmat vineri site-ul WikiLeaks, care a publicat aproape 400.000 de documente secrete ale armatei americane despre războiul din Irak.
După o săptămână de suspans, site-ul specializat în informaţii secrete a început să difuzeze, vineri seara, 391.831 de documente pe care le-a prezentat drept "cea mai mare scurgere de informaţii militare secrete din istorie".
Documentele pun în evidenţă "numeroase cazuri de crime de război care par evidente din partea forţelor americane, precum şi uciderea deliberată a persoanelor care încercau să se predea ", acuză site-ul într-un comunicat.
WikiLeaks evocă, de asemenea, comportamentul sodaţilor americani care "aruncă în aer clădiri întregi pentru că o persoană înarmată se află pe acoperiş".
Documentele dezvăluie "peste 300 de cazuri de tortură şi violenţe comise de forţele coaliţiei asupra prizonierilor", adaugă WikiLeaks, care a numărat peste 1.000 de abuzuri comise de forţele irakiene.
"Vorbim de cinci ori mai mulţi morţi în Irak, o adevărată baie de sânge în comparaţie cu Afganistanul", a declarat pentru CNN fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, considerând că "mesajul acestor dosare este puternic şi poate face mai uşor de înţeles situaţia din Afganistan".
AFP a consultat o parte din documente la Londra, înainte de difuzarea lor pe Internet. O mare parte din texte nu conţin nume care ar putea pune în pericol persoane, a explicat WikiLeaks.
Armata americană a "acoperit" cazuri de torturare a deţinuţilor
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, refuzând să intre în detaliile acestor dezvăluiri, a condamnat scurgerea de informaţii care ar putea pune în pericol "viaţa soldaţilor şi civililor din Statele Unite şi a aliaţilor lor".
Înainte de a le posta pe Internet, Wi