Un nou loc de joacă a fost inaugurat astăzi la ora 10.00, în curtea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului din Alexandria. Proiectul a fost realizat de organizaţiile non-guvernamentale Rotary şi Cabbarus, care au vrut să ofere o bucurie copiilor instituţionalizaţi, aflaţi în grija D.G.A.S.P.C. Teleorman
Investiţia s-a ridicat la 6.000 de euro şi a fost suportată în totalitate de cele două organizaţii. Clubul american Cabbarus a adus echipamentele de joacă în părculeţul din curtea D.G.A.S.P.C. Tunelul-trenuleţ, leagănele, balansoarele în formă de căluţ şi peşte şi mini-căsuţa i-au atras imediat pe copiii aduşi la inaugurarea locului de joacă.
Inaugurarea spaţiului a avut loc cu ocazia sărbătoririi a zece ani de la înfiinţarea clubului Rotary din Alexandria. La eveniment au fost prezenţi 16 membri Rotary din Chantilly, Franţa, opt „rotarieni” bulgari, dar şi cei din grupurile din Giurgiu şi Bucureşti ale asociaţiei. „Scopul acestei inaugurări este de a aniversa zece ani de Rotary în Alexandria. Practic această inaugurare de parc a fost în cinstea celebrării celor 10 ani de activitate a clubului de la Alexandria” a spus Paul Vârban, membru Rotary. Tot astăzi, cu ocazia inaugurării spaţiului destinat copiilor instituţionalizaţi, rotarienii au anunţat înfiinţarea Clubului „ Rotaract”, o secţie destinată tineretului membru Rotary. „ Această secţiune destinată tinerilor se ca ocupa de o serie de acţiuni şi proiecte în care vrem să atragem cât mai mulţi tineri din oraş” a mai spus Paul Vârban.
Rotary a mai ajutat Alexandria
Acţiunea de astăzi nu este primul primul proiect derulat de Rotary la Alexandria. Printre alte donaţii făcute de rotarieni în oraş se numără calculatoarele aduse la Asociaţia Româno-Franceză Romfra şi echipamentele medicale donate Spitalului Judeţean din Alexandria, în valoare de 14.000 de euro. @N_P