În plus, reprezentanţii patronatelor au propus scăderea TVA de la 24% la 5% în agricultură
Agathon: Această măsură ar aduce venituri de 1 mld. euro pe an la bugetul de stat precum şi reducerea preţurilor la produsele alimentare cu 15%
Reprezentanţii patronatelor din România au propus, ieri, delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) reducerea cotei unice la 10%, a CAS la 41%, precum şi o TVA la produsele agricole de 5% ."Venim cu o ofertă interesantă pentru FMI adoptată de conducerea Alianţei Confederaţiilor Patronale din România - ACPR. Vom cere reducerea cotei unice de la 16% la 10%, diminuarea contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat de la 44,6% la 41%, precum şi reducerea TVA de la 24% la 5% în agricultură. Asta ar însemna venituri de 1 miliard de euro pe an la bugetul de stat precum şi reducerea preţurilor la produsele alimentare cu 15%", a declarat, purtătorul de cuvânt al ACPR, Dan Matei Agathon.
Acesta a adăugat că datele Alianţei arată că aceste măsuri nu vor duce la creşterea deficitului bugetar.
La sfârşitul săptămânii trecute purtătorul de cuvânt al ACPR ne-a declarat că Alianţa susţine reducerea TVA la 5% pentru produsele agricole, şi nu pentru alimentele de bază. ''Această iniţiativă nu are acoperire la buget. Avem un buget în pioneze şi nu ştiu dacă va suporta şocul reducerii TVA la alimentele de bază la 5%. Cred că atunci când cineva vine cu o astfel de iniţiativă trebuie să aducă şi un studiu de impact, să vedem dacă avem cu ce susţine aceste legi, că altfel vom adânci iar deficitul bugetar, iar FMI şi Comisia Europeană nu ne vor mai ierta de data aceasta. ACPR vine cu altă propunere, şi anume reducerea TVA la 5% pentru produsele agricole, aşa vor fi taxate şi acele alimente care umblă numai în economia neagră şi pe vapoarele de pe Marea Neagră'', declara pentru Curierul Naţional, Dan Matei Agathon.
P