* este vorba de patru şcoli din municipiu şi cinci din judeţ
* primarul Simionescu spune că banii sunt bineveniţi, însă existau alte câteva instituţii de învăţământ care chiar ar fi avut nevoie de aceste sume şi care au fost neglijate
Judeţul Brăila a primit de la Guvern 13 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea a 4 şcoli din municipiu şi 5 din judeţ. Deşi apreciază faptul că aceşti bani vor sosi pentru Brăila, primarul Aurel Simionescu atrage atenţia că poate ar fi fost şi alte priorităţi care ar fi putut fi acoperite de guvern cu aceşti bani. El face referire la faptul că, în loc să se aloce bani pentru proiectele deja începute şi stopate în diferite stadii, guvernul preferă să aloce fonduri pentru alte unităţi, care, poate, nu aveau nevoie atât de urgentă de bani: "A apărut HG 1033, prin care unor şcoli li se alocă diverse sume de bani direct prin inspectoratele şcolare. Am discutat şi cu inspectorul general şi ne vom întâlni cu şcolile respective din municipiu, pentru că banii trebuie consumaţi în acest an şi trebuie văzut ce proiecte au ei în acest sens. Oricum, sumele fiind în general de 2 miliarde - 2,5 miliarde de lei, nu se poate prin achiziţie directă, deci trebuie îndeplinite formalităţile pentru licitaţie şi trebuie să se grăbească. Problema e, însă, că eu am sperat că poate o astfel de alocare va viza proiectele deja începute şi lăsate în anumite stadii. Gen «Şcoala Spiru Haret», care e şi monument istoric, mai avem şi 2 grădiniţe care stau de un an şi jumătate închise şi două grupuri şcolare", a precizat primarul. Edilul-şef a mai adăugat că ar fi fost de preferat ca banii aceştia să se aloce acolo unde este foarte mare nevoie, măcar la grădiniţe, unde presiunea socială este foarte mare: "În contextul în care copiii nu găsesc locuri la grădiniţe, noi stăm cu două închise. Acolo chiar era nevoie. Nu mai zic de «Spiru Haret», care e renovată