Cel mai important examen al Cabinetului condus de Emil Boc va fi moţiunea de cenzură, dezbătută miercuri. PDL se va abţine de la vot. Executivul îşi va asuma răspunderea pe Legea educaţiei, va trebui să repare gafele parlamentarilor Puterii şi să definitiveze bugetul pe 2011.
Săptămâna de foc a Executivului condus de Emil Boc este marcată de moţiunea de cenzură, care va fi dezbătută şi votată miercuri, 27 octombrie. Pe fondul tensiunilor politice, premierul va trebui să găsească soluţii pentru Legea salarizării, pentru buget, dar şi pentru anularea efectelor legii care prevede reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază.
Şansele moţiunii
Democrat-liberalii vor participa la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar nu vor vota. Decizia a fost comunicată ieri-seară de liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, la finalul Colegiului Director, desfăşurat la Cercul Militar Naţional. El a mai susţinut că strategia PDL va fi urmată atât de UDMR, cât şi de UNPR şi de minorităţi.
Mai citeşte şi:
PSD şi PNL intră în coliziune înainte de moţiune
Potrivit unor surse participante, în cadrul reuniunii convocate iniţial la un restaurant din Capitală, premierul a încercat să-i convingă pe parlamentari că „Opoziţia nu vrea decât anticipate, nu să guverneze", iar Guvernul „merită să continue ce-a început". „Boc ne-a asigurat că sunt semne edificatoare privind repornirea economiei şi este important ca Guvernul să poată continua", a arătat unul dintre aleşii PDL. Potrivit acestuia, premierul le-a cerut parlamentarilor „să nu facă spectacol la dezbateri, să aibă intervenţii de profesionişti".
Totodată, liderii PDL şi‑au exprimat convingerea că moţiunea nu va trece. Nici preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu s-a declarat foarte optimist în privinţa şanselor demiterii Guvernului. „Aş spune că în momentul ăsta, aşa cum se prezintă lucrurile, e o prob