Cimbrul, de cultura sau din flora spontana, este o planta puternic aromata, folosita inca din antichitate in bucatarie, in cosmetica si pentru tratarea unor boli.
Grecii, etruscii si egiptenii ardeau cimbrul pe altarele zeilor pentru parfumul imbatator al acestei plante iar romanii il foloseau in cosmetica si la pregatirea apei de baie.
Inca din antichitate, despre cimbru se spune ca este mai ales repezit, infierbantat si aprins. Stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului.
In functie de zona si de locul unde poate fi gasit, cimbrul se mai numeste cimbrisor, cimbru de camp, cimbru salbatic, iarba-cucului, lamaita, tamaita.
Din cimbru in combinatie cu musetelul si coada soricelului se poate face o pernuta uscata de plante pentru alinarea durerilor nevralgice faciale. Simultan, se bea si un ceai facut din cele trei plante.
Cimbrul intra in compozitia ceaiurilor antidiareice, pentru tratarea dispepsiilor, enterocolitelor si balonarilor, precum si in combaterea viermilor intestinali. Ca dezinfectant al cailor digestive se poate asocial cu menta, musetel si rozmarin.
Este un bun calmant si expectorant in timpul tusei, fiind recomandat in caz de gripa, raceala, tuse convulsive, astm sau bronsita simplu sau in combinatie cu patlagina, potbal, flori de nalba si radacina de ciubotica-cucului.
Datorita efectului sau dezinfectant, cimbrul se foloseste sub forma de inhalatii in tratamentul sinuzitelor in combinatie cu alte plante puternic aromate - menta, busuioc, valeriana.
Este recomandat in bai externe ca tratament in cazul durerilor de natura reumatica, sciatica si gutoasa. Pentru baile locale se pregateste o infuzie concent
