Congresul şi parada femeilor cu părul bălai au strâns în capitala Bulgariei aproape 1.000 de participante. Convenţia blondelor s-a ţinut la mall, un loc „sfânt“ pentru ele, sub mottoul „Inteligenţa va salva lumea“.
La Convenţia internaţională a blondelor care s-a ţinut în weekend la Sofia au luat parte toate tipurile de blonde - naturale, vopsite, de suflet. Deviza forumului de vineri, organizat într-unul dintre mall-urile din capitală - un loc „sfânt" pentru blonde", a fost „Inteligenţa va salva lumea".
Gurile rele au comentat însăcă în acel loc s-a înregistrat cel „mai mic număr de neuroni pe cap de locuitor". Iubitorii de frumos au fost de altă părere: „Blondele sunt mai tari decât brunetele. Îl au pe «vino încoace» mai mult decât celelalte femei".
Pentru o cauză nobilă
Luările de cuvânt din timpul convenţiei au fost extrem de „colorate". Una dintre vorbitoare a spus chiar că blondele au o „metodă de întinerire fără contact, primită de la extratereştri". Deşi preşedintei Asociaţiei internaţionale a blondelor, Olga Uskova, din Bulgaria nu i-a „ieşit" din prima cuvântul „neonatologie", dar lucrările convenţiei au avut un scop caritabil.
Fondurile strânse din donaţiile participantelor vor fi folosite pentru achiziţia de echipamente destinate nou-născuţilor internaţi în secţiile de neonatologie ale spitatelor din Bulgaria.
Programul convenţiei a mai cuprins o vizită la grădina zoologică din Sofia, pentru deschiderea unei „Case de fluturi". Seara s-a derulat parada blondelor, la care organizatorii aşteptau aproximativ 1.000 de participanţi. Trecătorii au primt „conserve" cu aer roz din Sofia!
Blonda-şefă are fluturi
Olga Uskova, preşedinta Asociaţiei internaţionale a blondelor, s-a născut în Siberia. A ajuns în Bulgaria în timpul unui curs de practică judiciară. Aici, s-a îndrăgostit, cum altfel, decât de şeful ei.