Premiul pentru literatură al Festivalului naţional de umor «Ion Cănăvoiu» a fost atribuit lui Horia Gârbea pentru volumul «Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov».
La Secţiunea de caricatură, premiul I a fost acordat Adelinei Mateescu din Bucureşti, iar la Secţiunea de Epigramă, primul loc a fost câştigat de Vasile Larco din Iaşi. Premiul I la Secţiunea Fabulă a fost câştigat de Petru Ioan Gârdea din Cluj-Napoca.
Albert Viorel Cătănuş din Brăila a fost desemnat câştigătorul Secţiunii de Proză, iar la Secţiunea parodie şi poezie umoristică, premiile au fost oferite Tincuţei Horonceanu Bernevic din Bacău şi Laurenţiu Ghiţă din Bucureşti. Premiul Secţiunii de proză a fost câştigat de Laurenţiu Orăşanu, pentru volumul «Autorul».
Au participat la concurs peste 160 de lucrări la toate secţiunile festivalului, din toate zonele ţării, chiar si din Republica Moldova. Juriul naţional a fost alcătuit din: George Corbu (preşedinte), Ştefan Cazimir, Nicolae Dragoş, Ion Cepoi, Alexandru Păsărin, Olimpia Bratu, Spiridon Popescu, Aurelian Iulius Şuţă, Cornel Udrea, Grig M. Dobreanu, Constantin Popescu (secretar).