Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei să te laşi de fumat, dar nu reuşeşti? Iată ce te-ar putea ajuta

Publicat in Libertatea, duminică 24 octombrie 2010 ·

Când îţi spui “mă las de fumat!” şi e a nu ştiu câta oară, e clar că doar prin voinţă n-ai să reuşeşti. Potrivit dr. Laurenţiu Luca, directorul Puls (tel. 021.243.13.33, 021.212.40.40), sunt destule metode ajutătoare pentru cei care vor să scape de dependenţa de tutun. Iată câteva dintre acestea.

- Pastilele antitutun, plasturii sau guma de mestecat te pot ajuta să te laşi de fumat, însă doar dacă sunt prescrise de medic, după efectuarea mai multor teste şi analize. Aceste tratamente pot dubla şansa de reuşită. Luate însă după ureche, pastilele pot cauza iritaţii ale pielii, depresii, greaţă, dureri de cap, insomnie, uscarea gurii, intenţii suicidale sau atacuri cerebrale. Cost: între 6 lei şi 200 de lei.

- Ţigara electronică are dimensiuni şi design similare unei ţigări obişnuite, conţine nicotină, dar emite, în loc de fum, abur de apă. Acest substitut al tutunului nu se află printre recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi nu a fost avizat de Ministerul Sănătăţii. Cost: între 89 de lei şi 219 lei.

- Biorezonanţa. Undele terapeutice intră în rezonanţă cu moleculele de nicotină din corp şi ajută organismul să le elimine. Tratamentul durează cam trei luni şi trebuie însoţit de o hidratare corespunzătoare a organismului. Este contraindicat persoanelor cu implanturi metalice, bolnavilor de epilepsie, gravidelor şi celor cu probleme hepatice, renale ori psihice. Cost: între 300 de lei şi 500 de lei.

- Terapia de grup, organizată de asociaţii antifumat, poate avea efecte benefice, dacă este combinată cu substitute de nicotină. Metoda are o rată de succes de 50%. Cost: până la 200 de lei.

Ce zici de terapia prin hipnoză?

Şi hipnoterapia te poate ajuta să renunţi la fumat. “Această terapie se face într-un cadru confortabil, relaxant, de siguranţă şi nu diferă mult de aşa-numitele momente de visare din timpul zilei. Nu a

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°