Cu fix o săptămână înainte să revină pe teren după suspendarea pentru dopaj cu sibutramină, Adrian Mutu (31 de ani) “a comis-o” din nou. Conform ediţiei online a ziarului italian La Nazione, atacantul Fiorentinei riscă trei ani de închisoare pentru că l-a bătut crunt pe un ospătar sârb din Florenţa, victima având nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.
Adi Mutu a dat iar de belea. Atacantul român l-a băgat în spital pe kosovarul Berat Racaj. Sârbul de 28 de ani, care este ospătar în clubul Full Up din Florenţa, a ajuns, ieri dimineaţă, la Spitalul Santa Maria Nuova, după ce a fost bătut de “Briliant”. Ospătarul a suferit o fractură de piramidă nazală şi contuzii în zona toracică şi are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale.
«M-a lovit în faţă şi am căzut»
Victima a povestit presei italiene ce s-a întâmplat: “Mutu şi doi amici de-ai lui au venit la Full Up în jurul orei 3.30. Cei trei s-au aşezat într-un separeu şi au comandat băuturi alcoolice. O oră şi jumătate mai târziu, m-am dus să le dau nota de plată, dar Mutu şi prietenii lui nu se mai aflau în local. Când am ieşit în stradă după ei, Mutu mi-a spus că vrea să stea de vorbă cu patronul clubului”.
Ospătarul bătut a continuat dezvăluirea: “A vorbit şi s-a înţeles cu patronul, după care m-a chemat în stradă din nou. Am discutat şi părea că vrea să-şi ceară scuze, însă m-a lovit în faţă şi am căzut. Apoi, mi-a mai dat câteva lovituri şi a dispărut”, a povestit Berat.
Varianta kosovarului e confirmată, pe firenzeviola.it, şi de Gianluca, unul dintre proprietarii clubului: “La cinci dimineaţa, Mutu l-a aşteptat pe angajatul nostru în afara localului şi l-a lovit cu pumnul în figură. Omul a căzut la pământ, iar Adrian i-a aplicat o altă lovitură, cu piciorul. Apoi, s-a urcat în maşina lui, un Cayenne Turbo alb, şi a plecat”.
Conform articolului 582 din Codul Penal ital