Inventivii realizatori ai emisiunii „Mythbusters" („Distrugătorii de mituri"), transmisă de canalul Discovery, l-au convins pe preşedintele Statelor Unite să testeze, împreună cu specialiştii, mitul „razelor morţii" ale lui Arhimede, matematician, inventator şi astronom grec.
Legenda conform căreia Arhimede ar fi folosit, în anul 212 î.Hr., în atacul de la Siracuza, un set de oglinzi pentru a orienta razele soarelui împotriva corăbiilor romane, dându-le astfel foc de la o distanţă considerabil de mare, a fost desfiinţată de „Mythbusters" în urmă cu patru ani. Atunci, „Distrugătorii de mituri" au demonstrat că Arhimede ar fi avut nevoie de minute bune (timp în care romanii ar fi putut stinge flăcările) pentru a incendia corăbiile de lemn. Experimentul urmează să fie repetat la 8 decembrie, de data aceasta în prezenţa preşedintelui Barack Obama, un vehement susţinător al disciplinelor ştiinţifice în şcolile americane. Inventivii realizatori ai emisiunii „Mythbusters" („Distrugătorii de mituri"), transmisă de canalul Discovery, l-au convins pe preşedintele Statelor Unite să testeze, împreună cu specialiştii, mitul „razelor morţii" ale lui Arhimede, matematician, inventator şi astronom grec.
Legenda conform căreia Arhimede ar fi folosit, în anul 212 î.Hr., în atacul de la Siracuza, un set de oglinzi pentru a orienta razele soarelui împotriva corăbiilor romane, dându-le astfel foc de la o distanţă considerabil de mare, a fost desfiinţată de „Mythbusters" în urmă cu patru ani. Atunci, „Distrugătorii de mituri" au demonstrat că Arhimede ar fi avut nevoie de minute bune (timp în care romanii ar fi putut stinge flăcările) pentru a incendia corăbiile de lemn. Experimentul urmează să fie repetat la 8 decembrie, de data aceasta în prezenţa preşedintelui Barack Obama, un vehement susţinător al disciplinelor ştiinţifice în şcolile americane.