Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Lupescu a creat un album muzical inspirat din presă

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

Solistă a trupei Dekadens, Andreea, împreună cu Jeanin Pasniciuc şi Andrei Petrilă, a lansat vineri, în Kulturhaus, albumul „City of paper“ („Oraşul de hârtie“).

Adina Răpiţeanu, fetiţa posedată din „Oglinzi malefice”

Atena Necoară a descoperit opera cu "Adevărul"

Cele 12 piese ale albumului, un amestec de indie şi punk, alcătuiesc un adevărat oraş, bine structurat, cu primar (Pierre), cu lumini (Neon Lights), din care nu lipsesc ştirile (News on the radio) despre copiii (Kids), infracţiuni (Outlaws) şi muncitori (Work it).

Pentru că majoritatea bucureştenilor citesc ziare, cei trei artişti s-au gândit să imagineze un oraş construit din ziare. „Mi-am notat într-un carneţel cuvinte cheie pentru un titlu de album şi primul pe care-l notasem a fost «City of paper»“, povesteşte Andreea.

„La început am vrut să facem un oraş în miniatură din ziare, dar era un pic mai greu de realizat. Aşa că am mers la Librăria Adevărul şi am cumpărat câteva zeci de ziare“, spune cântăreaţa.

„Ştirile, în general, sunt percepute de toată lumea aşa cum sunt prezentate, nimeni nu caută dincolo de informaţia brută, aşa că noi am remodelat presa şi am «îmbrăcat-o» la propriu“, explică Andreea, care a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti.

Cocktail cu articole din „Adevărul“

Rahan, Herta Muller, Angela Merkel şi Vrăjitorul din Oz sunt titlurile din „Adevărul“ care îi îmbracă pe cântăreţi, un adevărat cocktail de ştiri puse pe muzică. „Ne-am distrat copios în studio cu fotograful nostru Sorin Florea, când am descoperit pe o mânecă cronici de film, pe picior cum arată Istanbulul sau «Oraşul lui Chopin». Chiar şi decorul a fost construit din ziare, în aşa fel încât noi să ne contopim cu noutăţile“, se amuză Andreea.

Dekadens există din 2006. În anul 2008 a apărut primul lor album, „Kill and te

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Trump anunţă că SUA se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump anunţă luni, primindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, că se află în discuţii ”directe” cu Iranul în dosarul nuclear şi evocă o reuniune ”la nivel foarte înalt” sâmbătă, relatează AFP. ”Ave

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Larry Fink (BlackRock): "Este posibil ca SUA să fie deja în recesiune"

News.ro acum 2 ore
Directorul general al BlackRock, Larry Fink, a declarat luni că mulţi lideri din mediul de afaceri cred că economia Statelor Unite se află deja într-o recesiune semnificativă, relatează Reuters. ”Majoritatea directorilor generali cu care vorbesc spu

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 7 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

O membră a Congresului SUA născută în Ucraina spune că țara sa de origine trebuie să cedeze teritorii și îi cere lui Volodimir Zelenski să plece de la putere

Libertatea acum 10 ore
Victoria Spartz, singura membră a Congresului SUA născută în Ucraina, s-a pronunțat pentru cedări teritoriale Rusiei și retragerea lui Volodimir Zelenski din funcția de președinte, relatează Ukrainska Pravda.

Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, amendat pentru blasfemie

News.ro acum 10 ore
Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, a fost amendat cu 5 000 de euro pentru blasfemie, după declaraţii pe care le-a făcut după un meci, în 16 februarie. Căpitanul şi atacantul lui Inter Milano a fost amendat pentru că a folosit o insult

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 12 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

„Cei care intră în magistratură vor trebui să iasă la pensie la 65 de ani”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, spune că cei care intră în magistratură vor trebui să iasă la pensie la 65 de ani. „Să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârste de pensionare diferite, pentr

Vremea

București
acum

mar.

-0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-1°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°