Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kuciak, pivotul dintre buturi

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

Înainte de a face fotbal, portarul moldovenilor a fost baschetbalist. Slovacul în vârstă de 25 de ani a demonstrat din nou că este unul dintre cei mai buni străini care activează în Liga I.

Duşan Kuciak a apărat un penalty la Craiova, în ultimul minut al meciului, reuşind să păstreze avantajul echipei sale, care a plecat cu toate cele trei puncte din Bănie.

„Nu vreau să mă laud, dar să ştiţi că îmi place să exersez mult la penalty-uri în timpul antrenamentelor. Se spune că acestea nu se apară, ci se ratează. Eu am altă părere. Cred că de multe ori, portarii apără loviturile de la punctul cu var. Şi la mine a fost tot aşa. Am simţit că Prepeliţă va trage în dreapta mea şi am plonjat pe minge", a afirmat Kuciak.

Slovacul nu se consideră un erou după rezultatul obţinut de formaţia sa la Bănie. „Echipa a reuşit să ia punctele. Treaba mea e să închid poarta. Victoria de la Craiova este importantă pentru că am reintrat în lupta pentru titlu. Ne-am recăpătat pofta de a juca şi sper să câştigăm toate partidele până la final. Suntem un grup unit şi cred că am depăşit momentele grele de la începutul turului", afirmă Duşan. El a ajuns la fotbal dintr-o întâmplare, deoarece în copilărie practica baschetul!

Are şi un titlu

„Mai joc baschet şi acum, dar fotbalul rămâne marea mea pasiune. La baschet m-a luat profesorul de la şcoală datorită înălţimii. Eram cel mai înalt dintre toţi elevii şi am prins primul «cinci» imediat. Jucam pivot şi reuşeam să înscriu destul de des. Dacă îmi aduc aminte bine am luat chiar un titlu regional. Mi-a prins bine baschetul pentru că m-a întins bine de tot. Acum am 1,94 de metri înălţime", a povestit slovacul.

Un antrenor l-a remarcat la o miuţă de cartier şi l-a chemat la stadion pentru a participa la antrenamentele formaţiei de juniori. Înălţimea l-a ajutat şi de această dată, Kuciak fiind un adevărat stăpâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum o ora
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum 34 minute
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 4 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Soţia vicepreşedintelui american Vance, în vizită în Groenlanda săptămâna viitoare

News.ro acum 2 ore
Usha Vance, soţia vicepreşedintelui american JD Vance, se va deplasa joi în Groenlanda, în contextul în care preşedintele Donald Trump persistă în ideea unei anexări de către SUA a teritoriului danez strategic şi semi-autonom, relatează Reuters. Ea

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 5 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 4 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 5 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Vremea

București
acum

lun.

7°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/20°
Iasi
acum

lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°