Inevitabilul se întâmplă de la anul: toate autostrăzile vor fi taxate. De parcă mai era nevoie de vreo măsură nepopulară care să îngroape Guvernul ăsta... Dar iată de ce e mai bine aşa.
Gratis nu înseamnă de pomană. O autostradă poate fi finanţată din impozite, caz în care plătesc absolut toţi contribuabilii sau din taxe directe, caz în care plătesc doar cei care o folosesc şi doar în măsura în care o folosesc.
Da, autostrăzile existente au fost plătite la vremea lor. Dar să nu ne amăgim. Ele nu sunt autostrăzi propriu-zise, ci înnceputul unei reţele care n-a fost terminată niciodată. Mulţi dintre contribuabili au plătit dar n-au beneficiat niciodată de autostrăzi, pentru că ele sunt la sute de kilometri distanţă de oraşele lor. Acum, singura lor şansă de-a avea autostrăzi e să plătească taxe. E corect ca şi ceilalţi să contribuie la efort, după ani sau zeci de ani în care au avut acces privilegiat la puţinele autostrăzi.
E clar că tot modelul trebuie schimbat. Bugetul nu are bani, iar când îi are îi toacă ineficient. Soluţia este ca autostrăzile să fie construite cu banii unor investitori - companii sau bănci - a căror singură variantă este să termine proiectul la timp şi în costuri.
Problema este însă că aceste costuri, chiar şi reduse, dau coşmaruri când se transformă în tarif. O autostradă de 100 de kilometri costă, în scenariul în care e construită responsabil - 500 de milioane de euro, la care se adaugă încă 500 de milioane dobânzi timp de 40 de ani, la care se adaugă încă 500 de milioane costuri de operare. Un exemplu: În cazul unei autostrăzi ca Bucureşti-Piteşti, cu un trafic de aproximativ 20.000 de maşini pe zi, tariful ar trebui să ajungă la 10 euro pentru un drum dus-întors de 200 de kilometri.
Dacă investitorii se aşteaptă ca la acest nivel traficul să scadă semnificativ, ei nu fac autostrada. Punct. Aici devine un avantaj
