Victoria Brăneşti - F.C. Braşov 1-1 (0-0). Au înscris: Olariu (63) / Cristescu (70).
Stadionul: Crâng din Buzău. Teren: moale. Timp: răcoros. Spectatori: 500.
Victoria: Stoicescu - Maghici, Sg. Bar, Marincău, Nicola – R. Avram (83 Novac), D. Popa, Olariu, Nicoară – B. Oprea (70 Negru), V. Simion. Antrenor: Ilie Stan.
FC Braşov: Mincă – I. Voicu, Ad. Rusu, Majernik, Oros – Martinovic – N. Viveiros (82 V. Bădoi), Cristescu, Ilyeş (88 Năstăsie), Chipciu - Diarrassouba (74 Hadnagy). Antrenor: Daniel Isăilă. Arbitru: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea). Asistenţi: Marius Nicoară (Băile Herculane) şi Raul Dimancea (Constanţa). Cartonaşe galbene: Maghici (46+1) / Chipciu (26), Voicu (62), Viveiros (69), Lamine (64).
După dezastrul de luni cu Craiova, meciul cu Brăneştiul venea perfect pentru a recupera punctele irosite. Isăilă a schimbat ceva nu numai la componenţă, apelând de la început la Majernik şi Martinovici, dar şi la sistemul de joc. A trecut de la clasicul 4-4-2, care îţi dă o oarecare consistenţă în atac, la 4-1-4-1, mai aproape de posibilităţile jucătorilor. În plus, Martinovici a acoperit bine ambii mijlocaşi centrali, Ilyeş şi Cristescu, care au avut astfel posibilitatea de a „călca” mult mai des în careul lui Stoicescu. Cei doi şi-au creat cele mai mari ocazii de gol, pe lângă cea a lui Chipciu, iar Cristescu reuşind chiar să marcheze. Contrar cursului jocului, la una din timidele acţiuni ale gazdelor, Voicu apelează la un fault total inutil şi îl împinge pe Nicoară în careu, Olariu fiind cel care, din penalty l-a păcălit pe Mincă pentru 1-0 (63). Egalarea a survenit rapid şi a avut ca autori pe cei mai promiţători jucători de sub Tâmpa. Chipciu s-a distrat cu Maghici şi cu Avram, a pasat simplu la Cristescu, şutul acestuia cu exteriorul piciorului drept ducându-se sub transversală, 1-1 (71). Finalul a aparţinut Braşovului, Chipciu a mai inve