Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Influenţa votului din Parlamentul României asupra G20

Publicat in GAZETA de SUD, luni 25 octombrie 2010 ·

Întâlnirea pregătitoare a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor de bănci centrale din G20 are un înfrânt şi mai mulţi câştigători neaşteptaţi. Înfrântă este Japonia – alături de ea Elveţia, Cehia, România şi alte câteva state ai căror guvernatori de bănci centrale au încercat anul acesta să intervină în piaţa valutară pentru a corecta poziţiile monedelor respective. La întâlnirea din Coreea de Sud, Japonia a dorit să obţină sprijinul celorlalte state pentru a-şi devaloriza yenul. A reuşit doar să primească un paragraf în comunicatul final, prin care G20 este sfătuit să nu intre într-un război al monedelor, care ar putea duce la recesiune globală. Acum 20 de ani raportul yen - dolar era 350 la 1. Acum este 80 la 1, iar dacă tendinţele continuă, în cinci ani de acum încolo vom putea tranzacţiona 20-30 de yeni la dolar. Lumea cumpără yeni pentru că surplusul comercial al Japoniei este enorm, datoriile publice sunt relativ mici, consumul intern este redus, economisirea - foarte ridicată, Japonia nu are armată şi ambiţii militare, inflaţia este aproape de zero, iar şomajul - tot pe acolo. Lumea cumpără yeni pentru că Banca Centrală a Japoniei a ajuns cu dobânda de intervenţie la zero şi deci tot ce poate face este să o majoreze, întărind şi mai mult yenul. Yenul, francul elveţian, dolarul australian şi neozeelandez, coroanele nordice sunt adevărate oaze de încredere în piaţa valutară mondială, din ce în ce mai deschisă şi mai greu de controlat. Japonia este însă în stagnare accentuată de peste douăzeci de ani. Creşterile de 10-11% pe an din anii ‘50-’70 sunt o amintire îndepărtată. Cauza profundă a stagnării nu este cursul yenului. Cursul actual al yenului este doar o consecinţă. Cauza profundă este faptul că Japonia nu a înţeles nimic din căderea zidului Berlinului, procesul de lărgire a Uniunii Europene, transformarea economică a Chinei şi declinul accentuat al fin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl avertizează pe Putin: „Se joacă cu focul!” / „Rusia ar fi trecut prin lucruri cu adevărat groaznice dacă nu eram eu”

HotNews acum o ora
Vladimir Putin „se joacă cu focul” a afirmat președintele american Donald Trump, marți, în cel mai recent atac adresat liderului de la Kremlin, potrivit Reuters. „Ceea ce Vladimir Putin nu înțelege este că, dacă nu eram eu, Rusia ar fi trecut deja p

Marcel Boloș: Lansăm unul dintre cele mai importante apeluri de proiecte din domeniul energetic

Gandul acum 34 minute
260 de milioane de euro vor fi investiți în rețele inteligente de distribuție și transport al energiei electrice. Marți, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat lansarea unuia dintre cele mai importante apeluri de pr

Administrația Trump anunţă încetarea tuturor contractelor cu Universitatea Harvard

HotNews acum o ora
Casa Albă a anunţat marţi că a trimis „o scrisoare agenţiilor federale cerându-le să identifice contractele încheiate cu Harvard şi să precizeze dacă acestea pot fi anulate sau redirecţionate către alte instituţii”, informează AFP şi Reuters. Confli

Transgaz cumpără 51% din acţiunile Petrostar Ploieşti, una dintre cele mai vechi şi reprezentative companii din România pentru industria extractivă de petrol şi gaze

G4Media acum 2 ore
Transportatorul national de gaze Transgaz anunţă achiziţia a 51% din acţiunile Petrostar, una dintre cele mai vechi şi reprezentative companii din România, activând în domeniul cercetării, ingineriei tehnologice şi proiectării pentru industria extra

Femeie înjunghiată în plină stradă, în Galați. Agresorul a încercat să fugă, dar a fost prins de polițiști

Adevarul acum 46 minute
O femeie a fost înjunghiată marți, 27 mai 2025, în plină stradă. Incidentul violent s-a produs în orașul Galați. Agresorul a reușit să fugă, dar ulterior a fost prins de polițiști.

Vești proaste pentru Călin Georgescu! Procurorii extind urmărirea penală pe numele său

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu a ajuns marți la Parchetul General, unde procurorii îl vor anunța că s-a extins urmărirea penală pe numele lui. Măsura ar urma să fie luată după ce Georgescu a reprodus la un post de televi

MApN, după ce în online au apărut informații alarmiste: „Nu au început încorporările”

Libertatea acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale a transmis marți, 27 mai, că nu se pune problema să se facă încorporări, în urma știrilor false apărute pe rețelele de socializare.

Cod roșu de inundații în județele Harghita, Braşov şi Covasna. Zeci de persoane evacuate preventiv

Libertatea acum 10 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare de cod roșu de inundații pentru județele Harghita, Brașov și Covasna, valabilă până marți la prânz. Situația este gravă în județul Covasna, unde zeci de perso

Elena Udrea scapă de 8 luni de închisoare din pedeapsa rămasă de executat în dosarul „Gala Bute”

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a obținut o reducere de opt luni de închisoare din pedeapsa care i-a mai rămas de executat după ce a formulat contestaţie la executare. Decizia nu este definitivă, transmite Agerpres. Udrea este încarcerată

Turist străin mușcat de urs pe Transfăgărășan, în zona Hotelului Posada! Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 6 ore
Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat în cursul zilei de azi, 27 mai, să intervină în comuna Arefu, pe Transfăgărășan, în zona Hotelului Posada, unde un turist de cetățenie străină a fost mușcat de mână de un urs, potrivit prime

Vremea

București
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

14°/21°
joi

13°/22°
vin.

13°/17°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/16°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

11°/18°
Constanta
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
vin.

9°/17°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/18°
vin.

12°/21°