Uzina maghiară a Mercedes-Benz este în plin proces de construcție. Pierdută de România în favoarea Ungariei în urmă cu doi ani, investiția în valoare de peste 800 de milioane de euro generează deja locuri de muncă și afaceri în creștere pentru cei implicați în procesul de construcție.
Din nefericire, la câteva sute de kilometri spre sud-est, în România, o uzină cel puțin la fel de importantă generează, deocamdată, mai mult discuții. Astfel în timp ce ambasadorul SUA ia partea Ford reclamând că lipsa de investiții în infrastructura din zona fabricii de la Craiova împiedică producătorul american să își ducă la bun sfârșit planul de investiții, Gábor Zombor, primarul din Kecskemét, oraș în care se află uzina Daimler a anuțat că „orașul profită deja de pe urma investiției germane.
Grație acestui proiect am putut să realizăm alte obiective mult mai ușor. În zona infrastructurii, Kecskemét a beneficiat de o infuzie de fonduri de circa 80 de miliarde forinți (292 milioane euro). Se observă deja și o dezvoltare a instituțiilor de învățământ”.
Lucrările de construcție ale fabricii Daimler din Ungaria sunt înaintate și vor permite constructorului auto german să producă componente auto încă din mai 2011, deși finalizarea uzinei este programată pentru 2012. Lucrările de construcție implică numeroase companii maghiare, circa 80% dintre contractori fiind locali. Astfel a fost generată o creștere puternică a tuturor afacerilor din zonă.
Daimler are, de asemenea, 17 furnizori de piese auto pe teritoriul Ungariei care au câștigat, conform presei maghiare, sute de milioane de euro în urma contractelor cu producătorul auto. Și în domeniul forței de muncă, Ungaria câștigă enorm în urma acestei investiții. Daimler a angajat deja 700 de persoane dintre care 450 sunt maghiari.
„Anul viitor recrutarea se va accelera pentru a ajunge la o forță de muncă de 2