Logica după care gândesc cetăţenii care îşi pierd vremea în Comisia de Circulaţie a Primăriei Timişoara este greu de înţeles. Cert e că membrii acestei comisii au dezvoltat o pasiune nestăvilită, vecină cu obsesia, pentru sensul unic.

În ultimii ani s-au introdus, cu o viteză demnă de o cauză mai bună, sensuri unice pe zeci de străzi din toate cartierele oraşului. Şoferii s-au trezit, peste noapte, că trebuie să croşeteze zi de zi cele mai ciudate şi lungi rute prin cartier, pentru a ajunge acasă cu permisul de conducere în buzunar. E drept că Poliţia Rutieră nu prea verifică respectarea noilor sensuri unice, dar riscul există. Cine nu vrea să rişte pierde minute bune în pelerinaj, prin cartier, pentru că aşa a decis cineva, dintr-un birou de la primărie.

Acesta este însă cea mai mică problemă. Una mai mare este că, pentru noile sensuri unice, s-au instalat sute de indicatoare rutiere, plătite din bani publici. Suma totală nu e prezentată de autorităţi, dar la ea se adaugă una şi mai mare, cu care s-a plătit pentru semafoare dublate, stâlpi de plastic, calmatoare de trafic şi multe alte bazaconii inutile, dar foarte colorate, scumpe şi enervante pentru şoferi, cu care oraşul a fost decorat până a ajuns să arate ca un pom de Crăciun.

Prostia instalării sensurilor unice cu nemiluita şi lipsa logicii în luarea deciziilor se vede cel mai bine dimineaţa şi seara, când locuitorii din cartiere merg la muncă, sau se întorc acasă. În ultimii ani circulaţia dinspre şi către cartiere a devenit tot mai înghesuită, într-un ritm direct proporţional cu ritmul în care s-au introdus noile sensuri unice. Asta pentru că toată lumea, din toate părţile, e obligată să circule pe marile bulevarde.

Orice tentativă de a evita traficul pe străzile din cartiere e sortită eşecului. Toate sensurile te aduc înapoi în ambuteiajul pe care vrei să îl eviţi. Gr