Cel mai mare hoţ din oraş se duce la un înţelept, într-o ultimă încercare de a găsi pe cineva care să-l ajute să devină un iluminat. "Am venit la tine, pentru că toţi înţelepţii la care am fost până acum mi-au zis să mă las de furat. Eu pot renunţa la orice, dar la furat este imposibil. Asta-i meseria mea". Cu îngăduinţă şi răbdare înţeleptul i-a spus: "Dacă ţi-au cerut să renunţi la furat, sigur nu erau sfinţi, ci nişte hoţi. Continuă să furi, fă-ţi meseria foarte bine. Un singur lucru să adaugi: să fii atent, să fii foarte atent la fiecare lucru pe care îl furi". Peste o vreme, hoţul se întoarce la înţelept şi-i spune: "M-ai păcălit. Am fost la casa unor negustori şi timp de trei ore n-am fost în stare să fur nimic. Cum puneam mâna pe bijuterii, îmi dădeam seama că nu sunt atent. Le puneam la loc, eram foarte atent şi apoi iarăşi nu mai eram atent. Aşa că n-am mai fost în stare să fur"...
Vedeţi ce s-a întâmplat? Înţeleptul acesta era chiar înţelept. El nu i-a interzis hoţului să fure. El l-a încurajat copios. I-a spus: "Fură în continuare". Înţeleptul ştia că omul tinde să facă ceea ce-i este interzis, la fel ca şi copiii. Omul tinde să gândească ce nu-i place şi să facă ceea ce nu-şi doreşte.
Asta şade-n natura profundă a experienţei emoţionale: să fii atras de ceea ce nu vrei, de ceea ce te enervează cumplit, de ceea ce te deranjează fantastic. Aici este paradoxul: să ţi se întâmple ceea ce dezavuezi total şi chiar să faci ceea ce nu suporţi să faci, dar - în acelaşi timp - să înţelegi că nu poţi trăi fără toate aceste situaţii neplăcute. Vrei să fii un iluminat, dar nu te poţi lăsa de furat. Vrei să fii bun, dar nu te poţi lăsa de faptele tale rele! Vrei să fii fericit, dar nu te poţi dezbăra de obiceiul de a te simţi nefericit din orice. La fel ca hoţul din poveste, cauţi natura ta luminoasă, dar îţi faci singur concesii, crezi că poţi o
