Peste 200 de mureşeni, atât personal din cadrul armatei cât şi civili, s-au aliniat la start pentru a parcurge cei aproximativ 5 kilometri, în cadrul competiţiei sportive de masă denumită Crosul Armatei, organizat de Garnizoana Târgu-Mureş. Competiţia sportivă s-a desfăşurat în zona centrală a oraşului şi străzile lăturalnice.
Acţiune de strângere de fonduri
Potrivit reprezentanţilor Garnizoanei, această activitate va fi permanentizată, ediţia din acest an având şi un scop umanitar: strângerea de fonduri pentru Andreea Adam. Andreea este elevă în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş şi, în urmă cu două luni, a fost diagnosticată cu o afecţiune gravă, care necesită intervenţie medicală de urgenţă. „În urma unor analize a fost diagnosticată cu o afecţiune cerebrală, care necesită o intervenţie complexă, ce nu poate fi realizată în condiţii optime, decât în străinătate. La începutul lunii septembrie, înainte de începerea anului şcolar a fost diagnosticată. De la nişte banale dureri de cap, în urma unor analize curente şi din ce în ce mai amănunţite, s-a ajuns la efectuarea unui examen RMN, care a arătat de fapt natura afecţiunii respective. Am fost programaţi pentru o consutaţie şi ulterior pentru efectuarea operaţiei la Clinica Medicală de Neurochirurgie din Szeged, Ungaria, pentru data de 4 noiembrie”, a spus cu durere în glas Aurelian Adam, tatăl Andreei.
Costurile unei astfel de intervenţii, plus internarea, tratamentul de refacere, se ridică la aproape 10.000 de euro, bani de care familia Adam nu dispune. Până în prezent au reuşit să strângă cam o treime din suma necesară cu ajutorul prietenilor, colegilor, vecinilor, foştilor colegi de şcoală ai Andreei.
Organizatorii doresc permanentizarea competiţiei
Pentru a veni în sprijinul fetei, Garnizoana Târgu-Mureş a demarat o acţiune de strângere de fo