Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Ghiţă şi-a triplat averea în cinci ani. Vezi aici cum a reuşit

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 octombrie 2010 ·

Patronul grupului Asesoft, Sebastian Ghiţă, care a preluat conducerea grupului Realitatea, şi-a triplat averea de la 35-40 milioane euro la 120-125 milioane de euro în numai cinci ani, conform ediţiilor Top 300 Capital – cei mai bogaţi români. Sursa: Mediafax Foto

În ediţia Top 300 Capital din 2006, Sebastian Ghiţă deţinea locul 103, cu o avere estimată la 60 milioane de euro. Ediţia din acest an a Topului îl poziţionează pe patronul Asesoft pe locul 50, cu o avere estimată la 120-125 milioane de euro.

Evoluţia averii lui Sebastian Ghiţă, potrivit Top 300 Capital 2006,locul 110, avere de 35-40 mil. euro2007, locul 102, cu 60 mil. euro2008, locul 103, cu 71-76 mil. euro2009, locul 73, cu 95 mil. euro 2010, locul 50, cu 120-125 mil. euro

Compania Asesoft a fost înfiinţată în anul 1997 şi avea, la acea dată, ca obiect de activitate producţia de software. În 2006, grupul controlat de omul de afaceri era constituit din peste 20 de companii.

Sebastian Ghiţă şi-a făcut renume şi în lumea sportului, grupul Asesoft deţinând echipa de baschet CSU Asesoft Ploieşti. În fiecare an, Sebastian Aurelian Ghiţă s-a preocupat de dezvoltarea businessurilor. De exemplu, în primăvara anului 2008 Asesoft Distribution a achiziţionat 25% din firma de curierat Curiero, în urma unei tranzacţii de aproximativ 7 milioane de euro. Tot atunci, aceeaşi firmă a cumpărat şi 50% din Combox Delivery, companie care activa în distribuţia de produse periferice, media, componente IT.

În anul 2009, patronul Asesoft a anunţat la achiţionarea eMag că vrea ca aceasta să devină cea mai mare platformă de vânzări online din România.

Conform ediţiei Top 300 din acel an, grupul Asesoft a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de circa 200 milioane de euro, cu 25% mai mult decât în anul precedent. Anul trecut, Ghiţă, care controlează şi Podgoriile Tohan

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°