"Evenimentul zilei" vă prezintă o radiografie a modului în care liderii de sindicat împletesc interesele politice cu cele de afaceri sub masca reprezentării oamenilor muncii. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Opoziţia vrea să dărâme guvernul cu o moţiune de cenzură. Şi cu 80.000 de oameni mobilizaţi în Piaţa Victoriei şi la Palatul Parlamentului.
Pe lângă cele două partide de opoziţie, PSD şi PNL, care acţionează în parlament, o nouă forţă politică prinde contur în România: "partidul sindicaliştilor". Nu este înregistrat la tribunal ca partid, dar se comportă ca o entitate politică. Forţa ei este mobilizarea oamenilor în stradă cu scopul de a pune presiune publică pe instituţii.
Cine conduce acest partid al opoziţiei din stradă? O mână de oameni, foarte vocali, dar eterni pe funcţii. Cu puţine victorii în revendicări salariale, dar cu multe reuşite financiare personale. Sunt veritabili "baroni" ai mişcării sindicale, care împletesc interesul politic cu cel de bussines. Acum sprijină o moţiunea de cenzură cu proteste de stradă. După alegeri apar în parlament ca deputaţi şi senatori. Sunt nenumărate cazuri. Matei Brătianu de la BNS este doar ultimul mare lider sindical ajuns demnitar.
Sindicaliştii de mogul
Când nu sprijină o moţiune, protestele, pichetările şi grevele lor ascund interese de business. Conexiunile dintre liderii marilor confederaţii sindicale şi diverşi oameni de afaceri precum Sorin Ovidiu Vîntu arată că sindicatele sunt un important pilon de afaceri. Manipulează proteste ale angajaţilor pentru a influenţa privatizări în favoarea unor investitori anume sau pentru a bloca anumite investiţii.
Vîntu i-a folosit pe sindicalişti în interes de afaceri, dar şi în scop politic.Prin mitingurile sindicatelor a încercat să-şi şubrezească adversarii politici. Liviu Luca, vicepreşedinte CNSLR-Frăţia, est