Experţii americani îi vor învăţa pe poliţiştii români cum să strice planurile hackerilor.
„Nimeni nu se pricepe mai bine ca românii la fraude informatice", scriau jurnaliştii de la Los Angeles Times în 2007. Acum, trei ani mai târziu, afirmaţia rămâne valabilă. Hackerii români nu s-au dezis şi au pus pe jar atât autorităţile române, cât şi pe cele americane. Invitat ieri la emisiunea „După 20 de ani" de la Pro TV, ambasadorul american în România, Mark Gitenstein, a făcut o estimare a pagubelor produse până acum de hackerii români în Statele Unite ale Americii. „Fraudele informatice pornite din România ajung la un miliard de dolari în SUA şi lucrăm îndeaproape... poliţiştii dumneavoastră au fost foarte eficienţi în acest domeniu, iar procurorii dumneavoastră sunt foarte competenţi", a spus diplomatul. SUA vor finanţa un centru de pregătire în domeniul criminalităţii informatice la Bucureşti. Ambasada a investit deja peste un milion de dolari Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice.
3 milioane de dolari dintr-un foc
Ultimul prejudiciu major produs de un român peste ocean este opera unui tânăr de 21 de ani. Liviu Mihail Concioiu a sustras de la compania eBay 3 milioane de dolari, pe parcursul anului 2009.
Isprava tânărului, originar din Drăgăşani, a consolidat faima Românei şi a judeţului Vâlcea la capitolul fraude informatice. Tânărul hacker este cercetat pentru mai multe atacuri de phishing asupra a mii de angajaţi ai companiei eBay, victima preferată a hackerilor români. Liviu şi alţi trei complici le trimiteau acestora un e-mail prin care erau anunţaţi că urmau să-şi piardă locul de muncă, din cauza restrângerii activităţii. Angajatul avea însă şansa să primească o scrisoare de recomandare, prin accesarea unui link, unde îi apărea o pagină falsă de eBay, unde victima îşi completa datele personale, de care vâlceanul se folosea u