Nu a simţit niciodată mângâierile mamei, nu i-a auzit niciodată vocea. Cunoaşte doar chipul bunicii care îi poartă de grijă. La cei trei anişori, Marian Gabriel are grave afecţiuni neuropsihomotorii. Aşa „s-a întâmplat“ să vină pe lume, iar cea care i-a dat viaţă a plecat în ceruri la numai 23 de ani.

A fost dorit de părinţi, a fost, pe când încă era în pântecul mamei, copilul care se dezvolta „uimitor de bine şi de sănătos“. A fost..., acum este aproape o legumă, un băieţel de trei ani şi două luni ţintuit în pat. Nu poate merge, nu poate vorbi, mâinile nu-l ajută să prindă jucăriile, nu se hrăneşte singur. Nu se poate bucura de clipele frumoase ale copilăriei. Îl poartă bunica în braţe şi în cărucior.

Pentru Marian Gabriel, clipa fatidică a fost momentul venirii pe lume. Mama care i-a dat viaţă a murit, la numai 23 de ani, poate din inconştienţa şi nepăsarea unor medici, poate a fost mâna destinului.

Atunci a început lupta pentru supravieţuire a copilului căruia la naştere i s-au pus şase diagnostice şi medicii îl sfătuiau pe tată să nu scoată certificatul de naştere. Primele luni din viaţă şi le-a petrecut în spital, conectat la aparate. După care a fost pus în braţele bunicii, singura care a rămas să-i poarte de grijă, lui şi surioarei, care pe atunci avea cinci ani. Şi să-l susţină moral şi pe tatăl lor, în sufletul căruia se cuibărise o deznădejde cumplită. „S-a născut înt-o zi sfântă, de Sf. Maria. Am dus-o pe nora mea, aflată în travaliu, la spitalul din Calafat, unde urma să nască. Era dimineaţă, pe la 10.00, doamna doctor Simona Colcea a spus că totul este bine, dar că are ziua onomastică a fetei şi merge acasă şi să o sunăm. A plecat şi, cu toate insistenţele telefonice, nu s-a întors decât după ora 19.00. Era prea târziu, copilul era mare şi ar fi fost necesară o cezariană, dar ei au lăsat-o aşa pe nora mea şi, când au văzut că este