Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află AICI de ce e Steaua obligată să joace 2 meciuri în 48 de ore!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 octombrie 2010 · ·

Cei din Ghencea au aflat motivul pentru care sînt nevoiţi să joace două meciuri în 48 de ore. Steaua îl arată cu degetul pe Lupescu! Directorul executiv al FRF e acuzat că şi-a citit corespondenţa cu Steaua după ce s-a luat decizia ca trupa din Ghencea să fie programată miercuri în Cupa României

Steaua nu acceptă ideea că va trebui să joace două meciuri în decurs de 48 de ore. Primul, diseară, cu Pandurii, în campionat, al doilea miercuri seară, cu Sportul, în Cupa României.

Tocmai pentru că Duckadam şi Narcis Răducan au ieşit public şi au pus la zid conducerea FRF, Steaua a încercat să afle de ce nu a primit solicitare favorabilă cererii pe care a înaintat-o către FRF în urmă cu peste 10 zile.

Mircea Sandu către Argăseală: "E vina lui Ionuţ"

Solicitarea a fost trimită la Casa Fotbalului inclusiv prin intermediul mail-ului, dar în convorbirea pe care Valeriu Argăseală a avut-o cu Mircera Sandu, acesta din urmă i-a replicat: "M-am interesat, Ionuţ Lupescu nu a citit la timp mail-ul şi am apucat să facem programarea. După ce a văzut solicitarea, era prea tîrziu să mai putem decide doar noi şi, cum Sportul n-a mai fost de acord să se joace joi, întîlnirea a rămas pentru miercuri. Îmi pare chiar rău pentru greşeala lui Ionuţ!".

GSP l-a sunat ieri şi pe Lupescu, dar acesta nu a răspuns la telefon pentru a comenta subiectul. UPDATE /În această dimineaţă, Lupescu a oferit prima declaraţie. Citeşte aici!

Dragomir înţeapă şi el FRF

Nu numai Steaua îi acuză pe şefii de la Casa Fotbalului, ci şi Dumitru Dragomir, preşedinte al LPF, dar şi vicepreşedinte al FRF. "Programarea e regulamentară, dar să nu spună cei de la FRF că nu puteau schimba dacă nu au avut acordul Sportului. Hai să fim serioşi, se putea schimba programul la Cupă şi luni. Ce să spun, susţin cumva că e la mijloc televiziunea? Păi, ce mare sumă

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°