Înainte de 1989, România era ţara unui singur om, a unui singur partid, a unui singur sindicat. Aproape că nu exista român să nu fie membru UGSR, un sindicat mamut cu o istorie întinsă pe aproape un secol şi un buget pe mă­s­ură: toată lumea cotiza, volens-nolens, la fondul acestuia, cu 1% din venituri. Re­voluţia a găsit Uniunea Generală a Sin­dicatelor din România cu 8 mi­lioa­ne de membri - plătitori, conturi im­presionante şi bogăţii considerabile. Ştirile Pro TV au încercat să arate ce s-a întâmplat cu patrimoniul sindica­telor, după două decenii, printr-o anchetă difuzată în cadrul emisiunii "România, te iubesc!".

Mai precis, la Bancorex şi BNR, UGSR dispunea în 1989 de 4,7 miliar­de de lei (peste 300 de milioane de dolari) şi 2 milioane de dolari. Cărţi, tablouri, chiar şi un vapor. Şi 21.000 de imobile: 55 de case de cultură, 19 cluburi sin­di­cale, 17 case de odihnă şi trata­ment, însemnând nenumărate hoteluri şi vile, zeci de sedii, peste 400 de apartamente, garaje, sute de baze sportive, toate adunate din 1906 încoace.

La aşa avere, şi teama că ea va fi risi­pită a apărut la scurt timp după decembrie '89, iar temerile de atunci s-au dovedit a fi justificate.

"Vă spun sincer, un moment de tea­mă a fost acela când am avut o reu­niune cu diverşii lideri de federaţii, de confederaţii, chiar sindicate mari din ţară şi veniseră la propriu cu valizele du­pă bani. Să-şi ia partea din patri­moniul UGSR-ului şi încercau aproape să mă linşeze", a spus Victor Ciorbea, fost lider sindical la începutul anilor '90, devenit apoi primar al Capitalei şi premier pentru un an.

Încă din 1990 au început să apară noi sindicate, federaţii, confederaţii, toa­te libere. Şi toate jinduind la câte o bu­căţică din patrimoniu. Încetul cu în­ce­tul, miliardele şi activele UGSR au dis­părut. O primă tentativă de a salva con­turile UGSR a fost fă