Strategiile care au ajutat UBS să se redreseze după ce s-a aflat la marginea prăpastiei în timpul crizei creditelor oferă lecţii altor bănci, însă nu au fost testate încă pe termen lung. Pe fondul turbulenţelor generate de colapsul Lehman Brothers în 2008, bancherii erau preocupaţi de o întrebare vitală: cine urmează? În 2008, răspunsul părea clar tuturor: UBS, se arată într-o analiză a Financial Times.

Recent, preşedintele Kaspar Villiger a tras linie sub eforturile depuse de bancă în ultimii doi ani. În cadrul unui raport adresat acţionarilor, preşedintele desemnat în februarie 2009 pentru a contribui la redresarea UBS a admis o serie de greşeli grave comise în cadrul diviziilor de investment banking şi private banking ale grupului, însă a arătat că lecţiile au fost învăţate şi este momentul ca grupul să meargă mai departe.

Simplul fapt că UBS continuă să existe ca grup bancar integrat, ca să nu mai vorbim de faptul că face planuri de viitor, a surprins mulţi bancheri, în special din Londra şi New York. Asta pentru că puţine victime importante ale crizei care au fost bănuite de a avea astfel de probleme ascunse şi mai puţine încă au avut aceeaşi importanţă sistemică pentru pieţele locale ca UBS pentru Elveţia.

Însă modul în care banca a evitat colapsul este la fel de important pentru întreaga industrie ca pentru Elveţia, oferind lecţii vitale.

UBS este cu un pas înainte

Într-o perioadă în care autorităţile rescriu regulile, forţând instituţiile să deţină mai mult capital şi impunând limite stricte cu privire la activităţile mai riscante, UBS s-a confruntat în acelaşi timp cu dificila sarcină de a-şi reface franciza divizie cu divizie, o sarcină pe care alte victime ale crizei de-abia şi-au asumat-o.

Redresarea băncii, deşi cu siguranţă aflată la început, evidenţiază nu numai strategia băncii, ci şi modul în care