Deşi multe sfaturi, învăţături şi îndemnuri din lumile artelor au prestigiu şi sunt urmate, ele fac - în egală măsură cu binele - şi un rău. Nu se potrivesc cu toată lumea. Medicii sunt prudenţi când e să vină cu un tratament mai bun decât acelea în uz, fiindcă practica i-a convins că mai binele poate fi uneori duşmanul binelui.
Se spune că artistul trebuie să meargă în pas cu timpul. Nu-i rău să mergi în pas cu timpul, numai că multe din imperativele zilelor noastre au viaţă scurtă şi ar fi să-ţi tot modifici mereu lungime pasului. Unii înţeleg îndemnul într-un sens mai restrâns: să fii în pas cu moda. Dar moda e şi ea ceva cu un autor, e creaţie. Modă, spune un aforism, e tot ce se demodează. Tot, dar absolut tot ce se cheamă astăzi "creaţie contemporană " e o chestiune de modă. Nu se mai scriu pur şi simplu romane, ci romane cu un specific şi la modă.
În 1992, la New York, m-a mânat curiozitatea să vizitez o editură foarte productivă în lumea literaturii poliţiste. Dat fiind popularitatea cărţilor publicate aici şi a evlaviei cu care erau comentate traducerile unora în româneşte de către câţiva critici cunoscători de engleză americană, am urcat cu liftul la etajul 34 al unui zgârie nori din Manhattan, unde îşi avea sediul Editura, cu un simţământ de explorator, care nu ştie ce riscă, dar ştie ce satisfacţii îl aşteaptă în aventura sa. Într-un birou mai degrabă modest, situat pe un coridor cu mai multe firme de avocaţi, am dat de doi domni cam grăsuţi, care mâncau din nişte cutii de carton o pizza livrată cu motocicleta conform cu reclama, şi ea la modă pe atunci, "Pizza e gratis, dacă n-o primeşti într-un sfert de ceas, din clipa în care ai telefonat ".
Editura era, de fapt, doar o secvenţă dintr-o activitate fracţionată şi dispersată pe trei continente. Biroul newyorkez coordona o seamă de munci specializate. Aceste munci erau e
