Contesa Jacqueline de Ribes spune că nu-şi va scrie niciodată memoriile: nimeni nu ar crede povestea vieţii ei. O poveste care seamănă cu basm: copilăria cu parfum aristocratic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, muză pentru Yves Saint Laurent, castele, yachturi, baluri extravagante şi prietenii boeme.
Fiica cea mai mare a contelui şi contesei de Beaumont s-a născut de Ziua Bastiliei, în 1929 - la a 140-a aniversare a revoluţiei care i-a costat capul pe câţiva din strămoşii ei. "M-am născut pe 14 iulie. Apariţia mea a făcut un pic de vâlvă", spunea ea anul trecut, când a fost învestită cavaler al Legiunii de Onoare de preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy.
Jacqueline, care avea să fie supranumită de Yves Saint Laurent "inorogul de fildeş", era luată peste picior în permenenţă de mama ei, o intelectuală care îl traducea pe Hemingway, pentru trăsăturile neobişnuite şi visul de a deveni balerină."Mama m-a sărutat o singură dată în copilărie. Mă simţeam mereu nesigură pe mine", îşi aminteşte contesa într-un interviu acordat revistei Vanity Fair.
Pilot de luptă şi trăgător olimpic, tatăl ei, Jean, era "un seducător, un om şarmant, cu un corp grozav", spune Jacqueline. Aproape că a reuşit să dubleze moştenirea de familie a soţiei, care s-a adunat din casa de investiţii Rivaud Group, fondată în 1910.
"Salvarea lui Jacqueline a fost bunicul ei din partea mamei, contele Olivier de Rivaud de la Raffinière, cu care şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei", consideră prietenul contesei, Fredérick Eberstadt. "Bunicul meu trăia ca un proaspăt îmbogăţit. Avea castele, yachturi, grajduri cu cai de curse, femei şi maşini", îşi aminteşte Jacqueline. În timpul Războiului civil din Spania, refugiaţii obişnuiau sa treacă graniţa, peste râul Bidasoa şi ajungeau în grădinile bunicului ei, ale cărui pământuri se întindeau până în Hendaye. "De la o