Partidul democrat liberal a hotarat sa nu voteze la motiunea de cenzura. De teama sa nu se demita singuri, aruncand bilele aiurea in cosuri, pedelistii vor fi prezenti in sala, dar nu vota, se vor abtine.
Astfel s-a hotarat, in unanimitate, la partid. Masura vine in intampinarea celor care nu le este foarte clar in ce tabara se afla, ce trebuie sa voteze si pentru ce se afla, in general, in Parlamentului Romaniei.
Mai rusinos decat sa iti ascunzi parlamentarii, de teama ca intr-un nou exces de prostie sa nu se rastoarne singuri de la putere, conducerea partidului vrea sa evite orice urma de indoiala si sa curme specualatiile - isi va lega reprezentantii de scaune. Figurativ vorbind, desigur. Fugari in Parlament, pedelistii risca sa devina reprezentantii unei guvernari rusinoase. Atat din punctul de vedere al rezulatelor, cat si din cel al practicii.
Ocupatia lor nu mai este actul guvernarii, ci fuga si ascunderea. Pedelistii fug de vot, pentru ca se grabesc la Guvern, se ascund de cetateni, pentru ca nu stiu sa raspunda intrebarilor lor, ignora grevistii foamei, pentru ca inca nu sunt cateva milioane ca sa blocheze intreaga Romanie si desfid poporul cu aroganta cu care se prezinta ca niste eroi salvatori care se sacrifica pentru binele general.
Cu exceptia unei revolte fatise in interiorul partidului sau fara tradarea "tradatorilor" sau a "principialilor" udemeristi, motiunea nu are nicio sansa sa treaca. Ceea ce, pentru a putea fi ultimii martori ai reformarea definitive a statului faptuita de eroii din Modrogan, merita sa acceptam continuarea guvernarii lui Emil Boc, indiferent la ce numar s-ar afla premierul.
Ceea ce este mai greu se inteles e poezia zilnica rostita de pedelisti. Cum pot ei sustine ca se sacrifica intru binele nostru, pentru ca nimeni nu mai vrea in aceste timpuri grele sa vina la guverna
