În judeţ sunt 75 de microbuze şcolare care-i transportă zilnic pe elevi, însă nu toate circulă în legalitate.Dintre acestea, mai mult de jumătate, mai precis 47, nu deţin licenţă sau certificat de transport.
În judeţul Sălaj circulă 75 de microbuze care îi duc şi îi aduc pe elevi la şcoală, dar nu toate circulă în legalitate. Inspectorul şcolar general Ioan Abrudan afirmă că o parte dintre acestea sunt mai vechi, ajungând în judeţ în anul 2000. „Unele dintre ele, acolo unde sunt drumuri mai bune, circulă şi astăzi. Cea mai recentă serie de microbuze a ajuns în parcul auto al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj în anul 2007“, adaugă inspectorul general.
Demersuri pentru legalitate
Abrudan susţine că, în momentul predării microbuzelor, înţelegerea a fost ca toate cheltuielile legate de întreţinerea lor şi toată responsabilitatea să le revină primăriilor. „Din acel moment, comunităţile locale ar fi trebuit să facă demersurile pentru intrarea în legalitate. Adică să obţină licenţa de transport şi categoria pentru şoferul care le conduce“, declară şeful învăţământului sălăjean. „E adevărat că în 99 la sută din cazuri, transportul se face pe distanţe foarte mici, dar legea este lege“, apreciază Abrudan.
Întrebat câte dintre microbuzele şcolare nu circulă conform legii, Ioan Abrudan n-a putut da un răspuns, însă a afirmat că ştie de acţiunea de verificare a tuturor licenţelor pe care o derulează filiala din Sălaj a Autorităţii Rutiere Române (ARR).
47 de microbuze din 75
Contactată de reporterul „Adevărul de Seară“, Cornelia Silaghi, directorul ARR Sălaj, afirmă că 47 dintre microbuzele şcolare cumpărate în perioada 2006 – 2008 nu deţin licenţă sau certificat de transport. „I-am contactat pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi pe cei din primării şi din şcoli, după caz. Le-am adus la cunoştiinţă faptul