Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu: Procurorii îşi cereau scuze la mine: "Iartă-ne, dar pur şi simplu ne este frică"

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Dan Diaconescu neagă acuzaţiile pentru care a fost trimis luni în judecată. Jurnalistul este acuzat de două fapte de şantaj, una din 2005 când a a cerut 100.000 de euro şi alta în 2009 când a cerut 200.000 de euro.

Nu mi se poate reproşa mie că iau bani de la firme. În dosarul din 2005, aceiaşi procurori mi-au dat începerea urmăririi penale fără să fiu interogat. Nu am luat niciun fel de ban, nu am cerut niciun fel de ban, a declarat Dan Diaconescu în direct la postul Realitatea TV.

Mai citeşte şi:

Dan Diaconescu, trimis în judecată

OTV, academia de şantaj / Cum a racolat Dan Diaconescu prin intermediul "clarvăzătorului" său un "fraier de muls"

A minţit senzaţional: Diaconescu nu a primit binecuvântarea Patriarhului pentru a candida la Preşedinţie!

Revoluţie în "Partidul Poporului". Cum a ajuns Dan Diaconescu să fie făcut "măscărici" şi "escroc" de către unii din fanii săi

Ei au chemat un procuror care nu a acceptat să mă aresteze, care a plecat în concediu, apoi a venit un alt procuror. În dosar nu exista niciun fel de probe. În dosar apare un număr de telefon care nu a fost niciodată al meu, a adăugat acesta.

Patronul OTV i-a acuzat pe procurorii români că fabrică probe.

Pentru cei de la DNA, când vor să ia un om cinstit sa-l aresteze aranjeaza cu o judecatoare de pe tura şi omul stă în puşcărie 3-4 zile pana ajunge la Judecătorie, unde sunt mai mulţi judecători.

Procurorii îşi cereau scuze, la un moment dat, şi îmi spuneau că "Domne iartă-ne, dar pur şi simplu ne este frică".

Interdicţia mea de a părăsi ţara a fost ridicată, începând de astăzi.

Întrebat dacă informaţiile potrivit cărora Patriarhia Română neagă că patronul postului de televiziune OTV are binecuvântarea Patriarhului Daniel pentru a candida la Preşedinţie, acesta a declarat:

M-am întâlnit cu Pat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 12 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 35 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 39 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°