Cronici verosimile spun ca intr-o catedrala din Germania se pastra, in secolul al XII-lea, craniul sfintului Ioan Botezatorul la virsta de 12 ani, in timp ce craniul omului matur era (si este) expus in biserica San Silvestro in Capite de la Roma. In aceste zile fericite, in care in Bucuresti pelerinii pot venera o seama de sfinte relicve, mi-am adus aminte de o povestire amuzanta. In Decameronul lui Boccaccio se relateaza ca un preot vinzator de moaste ajunge intr-un sat din Italia, isi desface traista si prezinta musteriilor pretioasele produse. As aminti in treacat ca Boccaccio a redactat vestita lui culegere de povestiri la putina vreme dupa cumplita epidemie de ciuma care a lovit Florenta in anul 1348. Preotul lui Boccaccio e un impostor, cum au fost atitia in Evul Mediu, dar enumerarea lui are haz. Voi explica indata de ce. Vinzatorul declara ca pune la dispozitia satenilor interesati, la un pret convenabil, urmatoarele marfuri binecuvintate: o pana din aripile arhanghelului Gabriel; citeva fire din tarina pe care Mintuitorul a facut semne cu degetul, in momentul in care fariseii l-au intrebat in ce mod trebuie pedepsita femeia adultera (Ioan, 8: 6); scrisoarea pe care Pilat din Pont a trimis-o imparatului roman indata dupa ce a discutat cu Iisus despre esenta adevarului; o frunza din maslinul de care s-a spinzurat Iuda Iscarioteanul, cind si-a inteles vinovatia. In sfirsit, vinzatorul de moaste pretinde ca are (probabil intr-o sticluta pecetluita) una din lacrimile care au curs pe chipul Maicii Domnului in timpul Rastignirii. Pentru cititorul neinhibat care deschide un autor neinhibat, precum Boccaccio, enumerarea e amuzanta, in primul rind, pentru ca fiecare dintre aceste obiecte este perfect neverosimil ori chiar imposibil. Preotul lui Boccaccio e un farsor lipsit de scrupule, care exploateaza naivitatea si buna credinta a musteriilor, intr-un timp obsedat de