Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii îi cer lui Benitez să renunţe la Chivu

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este criticat atât de presa italianăcât şi de fanii milanezi după meciul pe care formaţia sa l-a încheiat la egalitate, scor 1-1, duminică, pe teren propriu, cu Sampdoria Genova, după ce internaţionalul român a pierdut mingea la faza din care au marcat oaspeţii.

În minutul 62, Chivu a pierdut mingea în faţa lui Cassano, acesta a centrat şi Guberti a deschis scorul. Antrenorul Rafael Benitez l-a înlocuit pe Chivu 16 minute mai târziu.

"Românul trebuie vândut, nu mai poate face faţă. În locul lui îl avem pe Santon, care e şi mai tânăr, dar şi mult mai bun", scrie Andrea_Inter pe unul dintre forumuri.

Agenţia Datasport i-a acordat lui Chivu nota 5,5, menţionând că fundaşul român a pierdut mingea în faţa lui Cassano la faza din care Inter a primit gol.

Calciomercato.it are aceeaşi părere faţă de prestaţia lui Chivu. Nota 5,5 susţine următorul comentariu: "Chivu a fost naiv la faza golului Sampdoriei, când a pierdut mingea în faţa lui Cassano".

Sportevai.it i-a acordat lui Chivu nota 5. "A pierdut în mod naiv mingea la golul Sampdoriei. Nu a avut o prestaţie convingătoare şi a fost înlocuit pe bună dreptate", explică sursa amintită.

Aprecieri asemănătoare au şi Corriere dello Sport (5,5), Tuttosport (5), La Gazzetta dello Sport (5), Blitz quotidiano (4,5) sau Mediaset.it (5,5).

Formaţia Internazionale Milano, cu fundaşul Cristian Chivu titular, a încheiat la egalitate, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1, meciul susţinut în compania echipei Sampdoria Genova, în etapa a VIII-a a campionatului Italiei.

Pentru Sampdoria a marcat Guberti '62, Inter egalând prin reuşita lui Eto'o, din minutul 80. Cristian Chivu a evoluat până în minutul 78, când a fost înlocuit cu Santon.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre parteneriatul civil: „Nu cred că e momentul să reluăm discuția acum, societatea românească are alte probleme”

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți seară că este de acord cu parteneriatul civil între persoanele de același sex, dar a subliniat că nu este acum momentul ca această discuție „să fie reluată”, motivând că societatea românea

Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare

Libertatea acum 7 ore
PSD, PNL și UDMR au decis marți seară, 17 decembrie, după 4 ore de negocieri, principiile viitorului program de guvernare, dar din comunicatul comun lipsește partidul condus de Elena Lasconi, care a intrat neinvitată la negocierile de la Palatul Vic

Răspunsul oficialilor de la Tik Tok după investigația demarată de Comisia Europeană privind alegerile din România

Ziua Constanta acum 9 ore
Reprezentanții companiei TikTok au transmis marți, după ce Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale de investigare a platformei pentru o presupusă încălcare a Legii privind serviciile digitale (DSA) în contextul alegerilor prezidențiale din Ro

Tom Cruise, premiat de US Navy pentru celebrul rol Maverick din „Top Gun”

HotNews acum 3 ore
Marina americană (US Navy) l-a recompensat pe actorul hollywoodian Tom Cruise pentru că „a stimulat recrutarea de piloţi” după ce a interpretat rolul locotenentului Pete „Maverick” Mitchell în primul film din cunoscuta serie cinematografică „Top Gun

Meta, amendată cu 251 de milioane de euro în UE pentru o breșă de securitate. Milioane de conturi Facebook au fost afectate

HotNews acum 4 ore
Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, a fost amendată marţi cu 251 de milioane de euro în Uniunea Europeană, în urma unei breșe de securitate în 2018 care a permis accesul hackerilor la datele personale ale utilizatorilor, relatează

NATO preia de la SUA coordonarea ajutorului militar acordat Kievului - surse

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care intervine după o întârziere de mai multe luni, conferă NATO un rol mai direct în războiul împotriva invaziei Rusiei, fără a angaja propriile forţe. Cu toate acestea, diplomaţii recunosc că predarea către NATO ar putea avea un efect limi

PSD, PNL şi UDMR, plan de guvernare fără USR. Liderii partidelor au convenit asupra noului program de guvernare. USR nu a semnat

Mediafax acum 8 ore
Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au întâlnit marţi pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale au convenit ca noul program de guverna

Miercuri se deschide sezonul de schi la Poiana Braşov

Mediafax acum 13 ore
„De mâine, în partea superioară a masivului Postăvarul se va putea schia, mai ales că, din câte am înţeles de la meteorologi, nu va mai bate nici vântul şi va circula şi transportul pe cablu. Am produs foarte multă zăpadă artificială în ultima perio

Poziţia TikTok despre investigaţia Comisiei Europene, în contextul alegerilor din România: Nu acceptăm reclamele politice plătite

Mediafax acum 10 ore
„Am protejat integritatea platformei noastre în peste 150 de alegeri la nivel global şi continuăm să abordăm proactiv aceste provocări comune la nivelul întregii industrii. TikTok a transmis Comisiei Europene informaţii detaliate privind aceste efor

Netanyahu merge la Cairo pentru a negocia un acord de încetare a focului în Gaza - surse

Mediafax acum 10 ore
Sursele au declarat că un acord de încetare a focului în Gaza este de aşteptat să fie semnat în zilele următoare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru comunicaţii privind securitatea naţională, John Kirby, a declarat că Washingtonul „crede că n

Vremea

București
acum

mie.

4°/9°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

3°/7°
Iasi
acum

mie.

6°/11°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
sâm.

2°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/11°
joi

6°/11°
vin.

8°/12°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-0°/7°
joi

2°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/3°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/10°
vin.

5°/6°
sâm.

1°/5°