Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii ieseni vor protesta in Parlamentul Romaniei

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 25 octombrie 2010 ·

Dupa actiunile de protest organizate la Iasi, Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP), filiala Iasi, este pregatita sa protesteze inclusiv in Parlamentul Romaniei. Astfel, zeci de dascali ieseni vor participa la mitingul de amploare programat miercuri, 27 octombrie 2010, la Bucuresti, dar liderul Laviniu Lacusta intentioneaza sa le ceara parlamentarilor aplicarea si respectarea Legii 221 din 2008, act legislativ ce majora lefurile cadrelor didactice cu 50 la suta. "Vom muta actiunile noastre la Bucuresti la mijlocul saptamanii viitoare (saptamana aceasta - n.r.), alaturi de colegii nostri din tara. Mai mult, vrem sa mergem in Parlamentul Romaniei cu tricouri pe care sa avem inscriptionat, asa cum am facut la Iasi, revendicarea noastra «Respectati Legea 221». S-a ajuns deja la orice limita a suportabilului si a umilintei la care suntem supusi si nu mai putem accepta acest lucru. Lucrurile trebuie sa duca urgent in a ne respecta drepturile pe care le avem in baza legilor", a declarat Laviniu Lacusta, vice-presedinte USLIP. De asemenea, tot in aceasta saptamana, in numeroase unitati de invatamant superior din judetul Iasi s-ar putea declansa o serie de proteste spontane din partea profesorilor.

Dupa actiunile de protest organizate la Iasi, Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP), filiala Iasi, este pregatita sa protesteze inclusiv in Parlamentul Romaniei. Astfel, zeci de dascali ieseni vor participa la mitingul de amploare programat miercuri, 27 octombrie 2010, la Bucuresti, dar liderul Laviniu Lacusta intentioneaza sa le ceara parlamentarilor aplicarea si respectarea Legii 221 din 2008, act legislativ ce majora lefurile cadrelor didactice cu 50 la suta. "Vom muta actiunile noastre la Bucuresti la mijlocul saptamanii viitoare (saptamana aceasta - n.r.), alaturi de colegii nostri din tara. Mai mult, vrem

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 55 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 33 minute
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 3 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă va trece de Paksi FC

News.ro acum o ora
Formaţia Corvinul Hunedoara va întâlni HNK Rijeka (Croaţia) în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece în primul tur preliminar de echipa din Ungaria Paksi FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc miercuri,

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°