- Economic - nr. 657 / 25 Octombrie, 2010 Destui cetateni au avut surpriza de a gasi in cutiile postale niste pliante, mai putin obisnuite decat cele uzuale. Este vorba de o invitatie adresata cetatenilor de a participa la prezentarea unor produse comercializate de firma "BECK" cu sediul in Bucuresti. Doar simpla participare a cetateanului, conform pliantului, va fi recompensata de firma cu o masa, oferita la restaurant. Pe langa aceasta, fiecare doamna va primi cadou un fier de calcat, domnii cate un ferastrau electric, sau cuplurile pot opta pentru un set de vase din portelan, cadou, si, suplimentar, un CEC de calatorie in valoare de 1.000 lei. Acelasi pliant cuprinde si un cupon care, dupa completare cu datele personale si expediere, prin tragere la sorti, ofera sansa fiecaruia de a beneficia de una din cele 10 excursii gratuite cu sejur de doua zile la Brasov, cazare la hotel cu trei stele si mic dejun inclus. La o asemenea invitatie e greu sa reziste cineva, avand in vedere toate aparentele cum ca Mos Craciun a sosit cu anticipatie. Subsemnatul am primit o astfel de invitatie la prezentare pentru data de 19 octombrie a.c., ora 15,00 la restaurantul "Predeal". Rezervata, sala mica a restaurantului s-a dovedit a fi neincapatoare pentru cei sositi la prezentare. La putin timp dupa ora stabilita si-au facut aparitia trei tineri, din partea firmei, si care au anuntat ca nu vor incepe prezentarea numai cand vor parasi sala cei care nu au locuri pe scaune. In conditiile in care locurile sunt limitate la aceste prezentari, cei prezenti, mai degraba cei ce stateau in picioare, s-au scandalizat, deoarece fiecare a primit un pliant cu data si ora prestabilita, dar pliantul nu specifica faptul ca locurile ar fi limitate. In harmalaia produsa, reprezentantii firmei, dupa ce au verificat pliantele celor veniti la prezentare, s-au scuzat cum ca distribuirea lor cade in sarcin