Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curs gratuit despre producţie şi servicii la UPM

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 25 octombrie 2010 ·

Universitatea „Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş prin Centrul de Instruire şi Perfecţionare organizează începând cu data de 1 noiembrie 2010 cursul postuniversitar aplicativ „managementul optimizării proceselor de producţie şi servicii”, în cadrul proiectului „Reţea de cluburi pentru promovarea adaptabilităţii şi dezvoltării durabile”. „Cursul aplicativ gratuit se adresează întreprinzătorilor, managerilor, persoanelor fizice autorizate, personalului din sectorul sănătăţii, specialiştilor în medicina muncii”, a precizat Cristina Diţă, secretar al Centrului de Instruire şi Perfecţionare al UPM. Înscrierile se fac la sediul UPM de pe strada Nicolae Iorga nr. 1, iar prezentarea cursului şi interviurile vor avea loc miercuri, 27 octombrie, de la ora 16.30, în sala A 412. Actele necesare la înscriere sunt următoarele: diploma de licenţă (original sau copie legalizată), certificat de naştere (copie legalizată), certificat de căsătorie dacă e cazul, copie după Cartea de Identitate şi adeverinţă de la locul de muncă.

Universitatea „Petru Maior” (UPM) din Târgu-Mureş prin Centrul de Instruire şi Perfecţionare organizează începând cu data de 1 noiembrie 2010 cursul postuniversitar aplicativ „managementul optimizării proceselor de producţie şi servicii”, în cadrul proiectului „Reţea de cluburi pentru promovarea adaptabilităţii şi dezvoltării durabile”. „Cursul aplicativ gratuit se adresează întreprinzătorilor, managerilor, persoanelor fizice autorizate, personalului din sectorul sănătăţii, specialiştilor în medicina muncii”, a precizat Cristina Diţă, secretar al Centrului de Instruire şi Perfecţionare al UPM. Înscrierile se fac la sediul UPM de pe strada Nicolae Iorga nr. 1, iar prezentarea cursului şi interviurile vor avea loc miercuri, 27 octombrie, de la ora 16.30, în sala A 412. Actele necesare la înscriere sunt următoarele: diploma de licenţă (original sau copie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 10 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 36 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°