Peste 60 de biciclişti şi-au testat îndemanarea pe două roti în acest weekend, la Bârlad. Aici a avut loc un concurs de mountain bike pentru amatori. La competiţie au participat şi persoane din Galaţi, Iaşi, Tecuci sau Târgul Secuiesc. Cei mai buni au primit premii de la organizatori.
Familia Szigyarto a venit, ieri, tocmai din judeţul Covasna pentru a participa la întrecerea de la Bârlad. Oamenii, toţi de etnie maghiară, spun că nu pierd nicio ocazie de a concura pe două roţi. Nu contează distanţa, se urcă toţi în maşină, îşi pun bicicletele în portbagaj şi parcurg sute de kilometri pentru a participa la competiţii.
La competiţia de la Bârlad au concurat în formulă completă. Capul familiei, Ştefan, la cei 57 de ani ai săi a fost cel mai în vârstă biciclist. Alături de el a participat şi soţia Kornelia, dar şi cei doi fii Laszo şi Aaron.
"Ciclismul este o formă de viaţă"
Familia Szigyarto spune că s-a simţit foarte bine la Bârlad şi că se vor mai întoarce aici şi cu alte ocazii. „A fost extraordinar! Traseul a avut câte ceva pentru orice participant, au fost şi pante abrupte şi locuri drepte. Pentru noi acest sport este un mod de viaţă. Preferăm să dăm banii pe care alţii îi cheltuie pe ţigări pentru a face asta. De regulă, într-un an, participăm cam la 15 concursuri de acest gen", ne-a spus Ştefan, care a fost singurul concurent la categoria sa de vârstă.
Alături de familia din Covasna, la concursul de mountain bike de la Bârlad au mai participat încă 60 de persoane. Participanţii au fost împărţiţi pe categorii de vârstă, cea mai mică fiind pentru puştanii de 12-14 ani. Traseul, cu o lungime de patru kilometri, a fost ales de organizatori, în afara oraşului, în zona pădurii din Cotul Negru.
Câştigătorii au premit piese de bicicletă
"Spre plăcuta noastră surprindere, am avut mai mulţi concurenţi din alte judeţe. N