Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitoarea autostradă Arad - Timişoara va reduce numărul accidentelor grave cu peste 75%

Publicat in Timpolis, luni 25 octombrie 2010 ·

Numărul accidentelor grave înregistrate pe ruta Arad-Timişoara se vor reduce cu peste 75%, odată cu deschiderea circulaţiei pe viitoarea autostradă. Acesta este principalul obiectiv pe care îl urmăreşte Ministerul Transporturilor. De altfel, în Timiş, DN6 ocupă primul loc în topul şoselelor morţii, pe acest traseu înregistrându-se constant zeci de accidente mortale, în care viteza excesivă sau neadaptarea vitezei la condiţiile de drum au fost cauzele principale, spun şi poliţiştii rutierişti. Demarate în martie anul trecut, lucrările la autostrada Arad - Timişoara ar trebui finalizate până în 2012.

Bani europeni pentru autostrada Arad – Timişoara

Comisia Europeană a aprobat, la finele săptămânii trecute, o finanţare nerambursabilă de 124.399.671 de euro pentru construcţia autostrăzii Arad - Timişoara şi pentru varianta de ocolire a oraşului Arad. Suma va fi alocată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T), program gestionat de Ministerul Transporturilor, se arată într-un comunicat de presă al acestei instituţii.

Potrivit proiectului, autostrada va avea 44,5 km, din care 12,25 km reprezintă lungimea variantei de ocolire a Aradului. Autostrada Arad - Timişoara este parte a ramurii nordice a Axei Prioritare TEN-T nr. 7, care traversează teritoriul României de la Nădlac la Constanţa. În ceea ce priveşte indicatorii fizici ai proiectului, vor fi construiţi 44,5 km de autostradă, 20 de poduri şi pasaje, 18 pasaje peste autostradă, cinci noduri rutiere şi două centre de întreţinere şi zone de servicii, mai arată documentul.

Constructorul autostrăzii este consorţiul FCC Construccion/Astaldi, care a câştigat la sfârşitul anului 2008 contractul de lucrări. Valoarea contractului de construcţie a autostrăzii se ridică la 482 de milioane de lei, fără TVA. Prin realizarea aces

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 44 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 3 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 28 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°