…aveti a ma scuza .- am crescut sub comunism. Am prins si vremuri mai bune, cand incepusem sa ma satur de filmele western, facute dupa aceeasi reteta – dupa care am spus “puschea pe limba” (a propos, ma poate lumina cineva in privinta etimologiei lui “pucschea“? si de ce pe limba?) Parca aia de la partid m-ar fi ascultat : westernurile au disparut, Mannix si Kojack au disparut, Dallas a disparut si el, programul TV s-a redus la doua ore (va mai amintiti?) dintre care una era ocupata de telejurnal iar celalalta de teatrul TV.
Cu teatrul TV mi-am crescut toleranta la aberatii: seara, inainte de vreun examen, stateam cu tata (Dumnezeu sa-l odihneasca) si cu Alina, soru-mea, in apartamentul de pe Albac, Cluj si ne uitam la televizor. Apartamentul avea 25 de metri patrati (nu e o metafora!, in fapt avea 24, ceva). Televizorul era “sport” si alb-negru. Vecinii prajeau ceva in continuu. Curentul se lua cand ne era lumea mai putin draga (adica in sesiune). Nu era o problema majora – aveam lampa de petrol pregatita. Asa ne-am pregatit examenele la Anatomie sau Morfopatologie – la lampa de petrol.
Cand urcai pe pereti (asta se intampla cam dupa prima suta de pagini), n-aveai incotro: te relaxai cu teatrul TV in care un baiat (de obicei medic zootehnist) iubea o fata (de obicei, invatatoare).
Simplu spus, am ramas cu sechele: cand vreau sa ma relaxez ma uit la tampenii. Am o mare capacitate de ingurgitare a prostioarelor. Imi plac desenele animate (alea old fashion), Desperate Housewives si filmele cu pac-pac. Ma spala pe creier cum, pe vremuri, le spalai oaspetilor picioarele obosite de prea mult drum.
Am purces asadar la inchirierea DVD-ului cu Robin Hood preaplin de sperante. Era weekend. M-am intins pe lazy-boy, mi-am deschis berea si punga de chips-uri. Bun, nu putea fi vorba de pac-pac, ci de fas-fas (presupunand ca, daca gloantele fac “pac-pac”,
