Noi descoperiri în cazul Elodia dau anchetatorilor speranţe în finalizarea acestui caz. Asta după ce craniul unei femei de o vârstă apropiată de cea a celebrei avocate a fost descoperit, săptămâna trecută, în apropiere de vama Sfântu Gheorghe
"Craniul aparţine unei femei de 30-40 de ani. Am găsit şi puţin creier, iar probele vor fi extrase din creier şi dinţi. Dacă probele nu vor fi relevante, vom încerca să extragem ADN din os. Verificările vor dura o lună de zile şi vor stabili dacă craniul aparţine sau nu Elodiei Ghinescu", a declarat pentru gândul procurorul Marius Iacob, adjunct al Procurorului General al României.
Potrivit anchetatorilor, criminaliştii pot stabili cu certitudine identitatea persoanei respective după probele ADN. "Acum, la IML, medicii legişti încearcă identificarea după ADN-ul extras din creier. Expertiza finală va fi însă efectuată la Poliţie, la Institutul Naţional de Criminalistică, unde au cele mai moderne dotări", a mai spus Marius Iacob. O altă variantă este efectuarea unei reconstrucţii faciale a craniului, pentru a verifica eventuale asemănări cu fizionomia Elodiei Ghinescu.
Tehnica folosită de poliţişti vizează suprapunerea imaginii craniului peste proiecţia fotografiilor persoanelor dispărute. "Se restrânge astfel mult sfera verificărilor. În paralel, cu videoproiectorul se verifică persoanele dispărute. Sunt sute de femei de 35-40 de ani dispărute în România", ne-au declarat surse judiciare.
Locul găsirii craniului, la mai puţin de o oră de mers cu maşina de la locuinţa avocatei
Vârsta craniului este estimativă, iar cu cei 38 de ani pe care îi avea la data dispariţiei, avocata ar putea corespunde descrierii. În plus, spun anchetatorii, teoretic şi zona este pretabilă. Craniul a fost descoperit lângă vama din Sfântu Gheorghe, la câteva zeci de kilometri de Braşov, la o oră de mers cu maşina. Intervalul c