Profesorul Arnold Maier, de la şcoala din Sanislău, este singurul cadru didactic din Satu Mare care a ajuns în finala concursului organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu“. Premiul pus la bătaie la secţiunea „Profesorul anului preuniversitar“, la care concurează dascălul sătmărean, este de 10.000 de euro.
Cinci cadre didactice din judeţul Satu Mare s-au înscris la Gala Premiilor în Educaţie organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu“ la diferite secţiuni. Singurul profesor care a intrat în finala concursului este Arnold Maier, de 27 de ani, de la şcoala cu clasele I-VIII „Gheorghe Bulgăr” din localitatea Sanislău. El este şi cel mai tânăr participant la competiţie. În data de 3 noiembrie profesorul va participa la premierea câştigătorilor, eveniment ce se va desfăşura la Palatul Parlamentului.
Premiu de 10.000 de euro
Tânărul profesor s-a înscris în concurs la secţiunea „Profesorul anului preuniversitar“ cu mai multe proiecte, premiul pus la bătaie fiind de 10.000 de euro. „S-au înscris în concurs la diferite secţiuni cinci cadre didactice din judeţ: două educatoare, doi învăţători şi un profesor. Doar unul singur a intrat în competiţie, acesta fiind profesorul de Limba şi literatura română Arnold Maier”, a declarat Mariana Brumboiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare.
La nival naţional sunt 120 de finalişti ai concursului, dintre care 17 la secţiunea „Profesorul anului preuniversitar“. Premiul pus la bătaie pe fiecare secţiune este de 10.000 de euro, iar valoarea totală a premiilor este de 250.000 de euro.
Arnold Maier spune că a aflat de concurs de pe internet. „Anul trecut nu am ştiut despre acest concurs, iar acum am aflat pur şi simplu de pe internet. Nu m-a anunţat nimeni. Mi-am depus dosarul cu toate proiectele pe care le-am realizat şi l-am trimis. Pentru mine e o mare realizare că sunt printre finalişti”, a