Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Captură de proporţii la Cluj: Mascaţii şi jandarmii, în colaborare cu DEA, au descoperit două laboratoare de producere a drogurilor de mare risc

Publicat in Adevarul, marți 26 octombrie 2010 ·

Două laboratoare clandestine de producere a drogurilor, în valoare de peste 500.000 de euro, şi zece kilograme de droguri de risc şi mare risc au fost găsite de poliţişti în judeţul Cluj şi în municipiul Zalău, patru persoane fiind deja arestate preventiv în acest caz, printre care liderii grupării. Poliţiştii români au colaborat cu cei americani, de la Drug Enforcement Agency (DEA).

Poliţiştii au stabilit că primul laborator a fost înfiinţat de S.G., de 54 de ani şi S.G.M., de 23 de ani, în diferite spaţii aparţinând familiei, folosind ustensile casnice pentru prepararea drogurilor, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Poliţiei Române.

Aceştia obţineau substanţele din România sau le importau din China şi Bulgaria, după care le prelucrau pentru a obţine droguri.

În urmă cu aproximativ un an, cei doi au început să angajeze persoane, în special tineri cu studii în domeniul chimiei sau persoane necalificate, care să-i ajute în prepararea drogurilor. În cursul anului 2010, aceştia au cumpărat noi imobile pe care le-au amenajat ca laboratoare sau depozite, precum şi aparatură şi ustensile de laborator (aparatură pentru pastilat, malaxoare, cântare profesionale, încălzitoare, depresurizatoare, aparate pentru măsurarea presiunii) şi sticlărie de laborator.

Drogurile şi substanţele erau distribuite în ţară sau străinătate (Anglia, Irlanda, Ucraina, Bulgaria, Ungaria), sumele obţinute fiind de ordinul sutelor de mii de euro.

Numai aparatura de laborator şi două dintre imobilele cumpărate depăşesc suma de 500.000 euro. Totodată, S.G. a cumpărat maşini de lux sau pentru transport marfă, stabilindu-se faptul că în unele situaţii acesta a primit inclusiv autoturisme în schimbul drogurilor.

Din cercetările efectuate a rezultat că cei doi erau sprijiniţi în activitatea infracţională de C.D., de 23 de ani, M.D.A., d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 53 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 33 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 26 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Parlamentul se reuneşte luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate / Opoziţia are la dispoziţie 3 zile să depună moţiune de cenzură

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Plenul comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. P

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 33 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Mihai Stoica are un favorit-surpriză la FCSB: „I-am zis lui Gigi că trebuie să îl avem toată viața”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a spus că îi place foarte mult de Marius Ștefănescu (26, aripă stânga). - Gigi Becali, despre Marius Ștefănescu, în luna aprilie

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°