* asta în cazul în care nu se rezolvă problema stimulentelor * la Brăila nu au intrat nici acum pe carduri banii reprezentând stimulentele aferente lunii august *
În cazul în care problema stimulentelor nu va fi rezolvată mulţumitor, angajaţii afiliaţi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe vor stabili, pe data de 18 noiembrie, ziua grevei generale, a declarat, recent, liderul interimar al organizaţiei, Vasile Marica. El a explicat că, până acum, doar angajaţii de la minister şi cei din Bucureşti au primit banii aferenţi stimulentelor salariale. "Au intrat pe carduri banii la salariaţii din Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi la jumătate din minister. Nu ştim să fi ajuns la ANAF şi nici în teritoriu. Din 27.000 câţi ar trebui să fie pe lista de stimulente, înseamnă că au primit în jur de 1.000", a spus Marica.
De asemenea, el a declarat că fiecare sindicat din teritoriu va evalua modul în care a fost tratat de către minister referitor la ceea ce a primit ca stimulent.
Reamintim că Finanţelor locale le-a fost repartizată spre distribuire cu titlu de stimulente aferente lunii august suma de aproximativ 410.000 lei şi că lista nominală cu angajaţii propuşi pentru a încasa suplimente a fost transmisă încă de săptămâna trecută către Ministerul de Finanţe. Potrivit organizaţiei sindicale din DGFP Brăila, deocamdată, sumele reprezentând suplimentele nu au intrat încă pe cardurile de salariu ale angajaţilor, context în care nemulţumirea oamenilor creşte de la o zi la alta. * asta în cazul în care nu se rezolvă problema stimulentelor * la Brăila nu au intrat nici acum pe carduri banii reprezentând stimulentele aferente lunii august *
În cazul în care problema stimulentelor nu va fi rezolvată mulţumitor, angajaţii afiliaţi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe vor stabili, pe data de 18