Din cauza problemelor apărute între autorităţile oraşului Ploieşti şi cele ale comunei Bucov, adăpostul ar putea fi mutat în altă zonă.
Nemulţumiţi de faptul că localitatea Bucov s-a umplut de maidanezi, consilierii locali au votat o hotărâre prin care impun municipalităţii să desfiinţeze stabilimentul de câini.
„Am trimis o adresă prin care i-am anunţat să-şi caute un teren să-şi mute şi dumnealor adăpostul de câini în localitatea Ploieşti", a declarat Ion Savu, primarul comunei Bucov, pentru ziarul Telegraful de Prahova.
Acesta susţine că la baza hotărârii de CL s-ar afla faptul că „toţi cetăţenii, mai ales cei din Bucureşti, ştiind că în localitate este un adăpost de câini, vin cu maşinile încărcate şi lasă patrupedele în comună".
Momentan, Primăria Ploieşti nu a dat curs solicitării, însă ca urmare a acestui conflict planul de extindere a adăpostului de câini de la Bucov, momentan, nu poate fi pus în aplicare.
„Am solicitat un aviz pe această temă, însă, Primăria Bucov nu a dat curs cererii noastre", susţine Oana Cristina Iacob, secretarul municipiului Ploieşti.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!