Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voinescu : Programul PSD, o fantasmă populistă

Publicat in rfi, marți 26 octombrie 2010 ·

Protestele sindicale din ziua moţiunii de cenzură sunt orchestrate politic. Iată ce spune la RFI deputatul PDL, Sever Voinescu. Peste 80 de mii de oameni ar urma să iasă în stradă, miercuri, zi în care Parlamentul dezbate moţiunea de cenzură a Opoziţiei. Parlamentarul crede că programul cu care PSD vrea să ajungă la Putere este o "fantasmă populistă".

Protestele sindicale din ziua moţiunii de cenzură sunt orchestrate politic. Iată ce spune la RFI deputatul PDL, Sever Voinescu (audio). Peste 80 de mii de oameni ar urma să iasă în stradă, miercuri, zi în care Parlamentul dezbate moţiunea de cenzură a Opoziţiei.

"E tot mai clar că protestele de miercuri au un temei politic şi este evident că sunt orchestrate politic. Deja, PSD a asumat liber acest lucru. Am văzut pe ici pe acolo şi declaraţii ale unor oameni din zona sindicală, care salută sprijinul PSD. Deci ceea ce se va întâmpla miercuri este fără îndoială o acţiune politică. A duce politica în stradă sau bătălia politică în stradă este ceva inadmisibil", declară Sever Voinescu.

El admite că populaţia are motive de nemulţumire, dar crede că Opoziţia nu trebuie să profite de acest lucru. "Există foarte bune temeiuri pentru care oamenii protestează. Au fost reduse salariile, există şi pericolul unor concedieri, viaţa nu e uşoară deloc în România. Ceea ce mi se pare totuşi de neacceptat este ca Opoziţia să folosească aceste greutăţi cu care se confruntă ţara în scopuri politice şi până la urmă în acest scop punctual de a înlocui un Guvern… cu ce, cu cine ? Programul PSD este o fantasmă populistă. Blochează România în criză şi nu scoate România din criză", consideră deputatul PDL. Sever Voinescu, despre moţiunea de cenzură şi protestele de stradă.

Protestele sindicale din ziua moţiunii de cenzură sunt orchestrate politic. Iată ce spune la RFI deputatul PDL, Sever Voinescu. Peste 80 de mii de oame

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°