Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţele românilor consumă de 20 de ori mai mult decât casele pasive, deoarece sunt încadrate în clasa energetică E

Publicat in Capital, marți 26 octombrie 2010 ·

Clasa energetică în care se înscrie o locuinţă medie din România este E, cu un consum mediu de circa 300 Kwh/mp anual la o supfaţă medie de 38,6 mp, ceea ce înseamnă că anual românii scot din buzunar pentru încălzirea imobilului peste 2.000 de lei, potrivit preşedintelui Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România (APMCR).

Acesta a subliniat faptul că o casă medie din România consumă de 2,5 ori mai mult decât o casă din Clasa C (814 lei/an), de şase ori mai mult decât o casă din Clasa A (339 lei/an) şi de 20 de ori mai mult decât o casă pasivă (102 lei/an).

Preţurile sunt valabile la nivelul anului 2008 şi se bazează pe un dolar cotat la 3 lei şi un baril de petrol de 100 de dolari.

Economie de 1.200 lei/an prin izolare

„La o izolare care face trecerea de la Clasa E la Clasa C avem o economie de 1.200 de lei/an pentru o unitate locativă. În acest context, la un cost mediu de 250 lei/mp suprafaţă utilă, preţul reabilitării unei locuinţe medii este de 9.670 lei, ceea ce înseamă că timpul de recuperare al investiţiei va fi de opt ani“, a explicat Claudiu Georgescu, preşedintele APMCR, în cadrul unui seminar pe tema eficientizării energetice a clădirilor.

Reprezentantul asociaţiei estimează piaţa de reabilitare termică la o valoare de circa 19,2 mld. euro, în condiţiile în care sunt 8,3 mil. de unităţi locative de reabilitat la un cost mediu de 9.670 lei/locuinţă. La acest rezultat trebuie adăugate şi sumele necesare pentru reabilitarea clădirilor publice, care până în 2020 trebuie să ajungă la un consum energetic aproape de zero, potrivit normativelor europene.

Cum vom îndeplini cerinţele europene

Împlinirea dezideratelor europene este aproape imposibilă pentru România. Programul de reabilitare termică a avut un buget redus în acest an (300 mil. lei, faţă de 360 mil. lei în 2009) şi s-a c

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 51 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 20 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 18 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 58 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°