Cum şi când ai aflat că ai devenit „Tudorache“? Ce înseamnă pentru un om să devină preparat de laborator veşnic aflat pe lamela imensului microscop al Securităţii?

Instinctul, semne, semnale şi indicii m-au ajutat să înţeleg destul de devreme că intrasem în atenţia unor structuri. Cred că prima oară când m-am gândit serios la acest lucru a fost cam prin 1974. Am plecat împreună de la Clubul Arhitecturii cu fostul meu coleg de liceu, genialul Dorin-Liviu („Chubby“) Zaharia şi Mircea Florian şi mi s-a părut că avem „coadă“. Peste câteva zile m-au vizitat la redacţie doi tovarăşi „de la Partid“. Nu mi-a trebuit mult să înţeleg că nu prea erau de la Partid.

Ce vroiau?

Să le răspund la nişte întrebări.

Ce fel de întrebări?

Simple… Despre Mircea şi despre Chubby. Mircea cântase la Club A superba Situaţia ca o parafraz㠖 „Situaţia este tristă şi amară,/mama nu pluteşte, tata nu mai zboară“. Cei doi tovarăşi de la Partid erau echipa clasică: unul – blând, altul – dur. Ciocolata şi bulanul. După ce blândul nu a scos de la mine decât nişte glume, a intrat în priză durul. Scurt şi în forţă. Cam aşa: „Ce vrea, tovarăşe, prietenul ăsta al dumitale? Cum adică, situaţia este tristă? Cum adică mă-sa nu mai pluteşte şi tac-su nu mai zboară? Adică, înainte, pe vremuri, pluteau, zburau şi acum nu mai pot? Cine p…a mă-sii îi împiedică pe tac-su să zboare şi pe mă-sa să plutească? Adică, înainte zburau şi pluteau şi acum îi împiedică Partidu?“.

Dau să dreg busuiocul, să spun că titlul este „Situaţia ca o parafrază“, c㠄parafraz㓠este una, „situaţie“ - alta… Nimic. „Adică, noi nu ştim ce este aia parafrază?“.

Amuzant este că tipii erau foarte convingători. De atunci, de câte ori am citat din Mircea, întâi am scris „situaţia“, apoi am râs şi am înlocuit cu parafraza. O să râzi, dar aşa s-a întâmplat şi acum, când îţi răspund. În sinea mea sunt con