Filialele braşovene ale marilor confederaţii sindicale au anunţat că, în ziua votării moţiunii de cenzură vor fi prezenţi la Bucureşti, la protestele anunţate de marile confederaţii. Astfel, potrivit lui Fănică Gabor, lider al „Cartel Alfa” filiala Braşov, vor merge 750 de persoane din toate sectoarele, „atât economic, cât şi bugetar”. De asemenea, Gheorghe Apostu a anunţat că vor fi din partea BNS Braşov în jur de 400-500 de persoane. „Vor fi din diferite sectoare: Teatru, Operă, Bibliotecă, Agrostar, Carfil, Electrica. De asemenea, vor veni cu noi şi dintre cei disponibilizaţi de la uzinele braşovene: Tractorul, Metrom etc. Noi avem o principală revendicare, moţiunea să treacă, pentru că noi considerăm că un alt Guvern, indiferent de culoare politică, şi cu un alt premier pot găsi soluţii pentru ca situaţia să fie rezolvată. În rest, avem aceleaşi revendicări: revenirea la salariile de dinainte de 31 decembrie 2009, nu suntem de acord cu modificarea Codului Muncii, vrem ca valoarea punctului de pensie se fie de 45%”, a declarat Gheorghe Apostu.
Gheorghe Manea, lider al CNSLR Frăţia, a declarat că din partea filialei pe care o conduce, la Bucureşti vor fi circa 1.200 de persoane. „Majoritatea acestora sunt pensionari, dar sunt şi din alte sectoare: sănătate, transporturi etc. Revendicările noastre sunt pur sindicale, se întâmplă să fie în aceeaşi zi cu moţiunea, dacă va trece sau nu va trece, noi vom avea aceleaşi negocieri de purtat. Principala noastră revendicare vizează revenirea la salariile de dinainte de 31 decembrie 2009”, a declarat şi Gheorghe Manea. Filialele braşovene ale marilor confederaţii sindicale au anunţat că, în ziua votării moţiunii de cenzură vor fi prezenţi la Bucureşti, la protestele anunţate de marile confederaţii. Astfel, potrivit lui Fănică Gabor, lider al „Cartel Alfa” filiala Braşov, vor merge 750 de persoane din toate sectoarele,